Craiova: 12 viitori ofițeri pompieri în practică la ISU Dolj

0
362

Azi 09.07.2018, 12 studenţi militari, viitori ofiţeri în arma „pompieri”, şi-au început stagiul de practică la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj. Timp de aproximativ o lună, viitoarele cadre militare  vor participa la activităţi practice şi sportive, sub îndrumarea unor cadre militare care îndeplinesc atribuţii de tutore profesional. Viitori pompieri sunt studenţi ai Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie din Bucureşti, 3 dintre aceştia fiind în anul I, 5 în anul II și 4 în anul III de studiu.

În tot acest timp, viitoarele cadre militare vor lucra câte 8 ore pe zi, fiind angrenaţi în activităţi practice sub comanda şi supravegherea pompierilor cu experinţă pe lângă care au fost repartizaţi. Astfel, vor acumula cunoştinţe practice transmise de tutorii lor profesionali, aceştia având ca principale atribuţii explicarea modului de desfăşurare a activităţilor de serviciu, instruirea studenţilor şi desfăşurarea activităţilor practice cu aceştia.