I-au furat banii din poşetă, într-o staţie de autobuz

0
245

Trei minori, toţi de 12 ani, din Craiova, i-au sustras banii din geanta unei tinere de 21 de ani din Craiova. Aceştia au profitat de neatenţia fetei, care se afla într-o staţie de autobuz, şi i-au sustras din poşetă 20 de lei. Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie au întocmit dosar penal pentru furt calificat. Oamenii legii recomandă să nu purtăm portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor, în plase sau în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizate de hoti. ”În cazul în care vă aflaţi într-o zonă aglomerată, ţineţi geanta lipită de corp în partea din faţă, cu sistemul de închidere orientat spre dumneavoastră şi protejaţi-o cu una din mâini. Dacă atunci când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun, vă simţiţi înconjuraţi şi înghesuiţi de diverşi indivizi, schimbaţi-vă imediat locul”, mai atrag atenţia poliţiştii doljeni. Cei care sunt victima unor furturi primul lucru pe care îl au de făcut este să sune la telefonul de urgenţă 112.