Status quo la Bruxelles. Summitul extraordinar de marţi seara s-a încheiat relativ repede, liderii europeni din zona euro convenind pe acordarea unui răgaz de patru zile Atenei pentru prepararea tuturor propunerilor avute în vedere, înaintea unei decizii finale. Duminică, „cei 28” de lideri europeni se reîntâlnersc la Bruxelles pentru a pune punct final negocierilor antamate de şase luni, după sosirea la putere a stângii radicale din Grecia. S-au cam decantat opţiunile şi un mare număr de ţări rămân reticente la un nou ajutor acordat Greciei, după cele două planuri în sumă de 260 de miliarde euro (2010) şi 130 de miliarde euro (2012). La Strasburg, în plenul PE, Alexis Tsipras a enumerat cîteva din doleanţele Atenei în căutarea unui „compromis onorabil”. „Ţara mea a fost un laborator de experimentare a austerităţii. Experienţa a eşuat. Şomajul a explodat, ca şi datoria externă (…) Fondurile atribuite Greciei nu au ajuns niciodată la popor, aceste fonduri fiind atribuite salvării băncilor”, a atacat Tsipras. Care a mai vorbit despre un ansamblu de reforme preconizate şi o justă repartizare a poverii datoriilor. În general, discursul nu a fost cine ştie ce, a avut însă accente sociale, fiind bine articulat şi ferm rostit. „La o problemă europeană, trebuie o soluţie europeană. Istoria Europei este o istorie a conflictelor care s-au încheiat prin compromisuri, este o istorie a demnităţii. Este o istorie a unităţii şi diviziunii. Este raţiunea pentru care vorbim de Uniunea Europeană. Nu lăsaţi Europa să se dividă”. Uniunea Europeană vrea însă reforme credibile şi concrete, iar Greciei i se cere voinţă sinceră că vrea să rămână în zona euro. Şi, în plus, probarea capacităţii de a-şi regăsi credibilitatea. Oricum am întoarce lucrurile, situaţia este sensibilă. O desprindere a Greciei din zona euro, şi scenariul negru nu este exclus, ar presupune şi un risc contagios, deloc minimalizat, dacă se are în vedere căderea Lehman Brothers, care a antrenat bursele americane şi în câteva săptămâni bursele mondiale cu criza sistemică de acum cunoscută. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care multă vreme a refuzat să vorbească de „Grexit”, nu exclude acum nici o ipoteză. Numai că în orice deznodământ contează, pe lângă argumentele financiare, şi faptul că Grecia este un stat membru al NATO şi UE, elemente deloc secundare. Dimpotrivă, puternice argumente geopolitice. Deloc simple condimente. Conturile Atenei sunt însă goale şi Grecia trebuie să facă faţă unor presante rambunsări, imperative fiind cele către BCE. Colosala datorie (320 miliarde euro – 170% din PIB), nu mai reclamă acum doar măsuri tehnico-economice indigeste, nepopulare şi de neînţeles, ci şi modalităţi de restructurare. În martie a.c., Fondul european de stabilitate financiară, deţine, din întreaga datorie publică, 131 miliarde euro, statele zonei euro – 52, 9 miliarde, BCE – 26,9 miliarde şi FMI – 21 miliarde euro. O ieşire a Greciei, acompaniată de datoriile suverane, ar costa minimum 227 de miliarde euro, în opinia economiştilor. O nouă prelungire a datorie ar costa numai 140 miliarde euro. Când europenii promit ajutor Greciei în schimbul unor „vaste reforme nedeterminate”, Alexis Tsipras este sigur că pregătesc scoaterea Greciei din zona euro, aşa că încearcă să exaspereze Eurogrupul, ranforsând tabăra celor care vor să rupă cu Atena. Mai multă unitate monetară, cam asta era problema. Şi, de urgenţă, implementarea în Grecia a unui sistem fiscal demn de acest nume. „Alexis cel Mare” rămâne însă convins că el poate fi învingătorul acestei dureroase „probleme greceşti”, motiv pentru care se luptă până la ultima răsuflare pentru a deveni legendă în ţara lui Platon. Oricum, el doreşte evitarea fisurării ansamblului construcţiei europene, mai mult decât alţii.
