E în divorţ cu soţia, a agresat-o şi a ajuns după “zăbrele”

0
593

Ieri, poliţiştii doljeni au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 51 de ani, din Craiova,  pentru comiterea infracţiunilor de furt şi încălcarea ordinului de protecție. Acesta are un “istoric” bogat, fiind în plin proces de divorţ cu fosta soţie. Ar putea să intre în panoplia doljeană a  celor care au fost “puţin” pe lângă lege prin Dolj

Din cercetări,  poliţiştii au stabilit că, pe 4 iunie, bărbatul, în timp ce conducea un autoturism, pe strada “Elena Teodorini “din Craiova, ar fi blocat-o în trafic pe soţia sa, o femeie de 47 de ani, cu care acesta este în divorţ. Bărbatul i-a sustras femeii telefonul mobil , pe care îl ţinea în mână. De asemenea, în urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, pe numele bărbatului, la data de 27 decembrie 2021, Judecătoria Craiova a emis un ordin de protecţie, pentru o perioadă de şase luni, prin care bărbatul avea obligaţia de a nu se apropia la mai puţin de 100 de metri de femeia în cauză. “Ieri, bărbatul , faţă de care fusese emis un mandat de aducere, a fost depistat de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, pe  Aleea 2 Bechetului, din localitate şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .