A fost „O poveste cu ECOu” în Craiova

0
446

Peste 350 de elevi au învățat cum să protejeze mediul înconjurător prin spectacolul „O poveste cu ECOu”, de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, spectacol realizat în cadrul proiectului Laboratorul Creativ – Natura 2.0, organizat de Asociația April Hub.

 „În cadrul proiectului urmează o serie de activități la fel de interesante, și anume două ateliere de grădinărit, dar și o serie de ateliere de videografie, alături de Clubul de Vlogging, ateliere unde vom înregistra o serie de vlogguri, ce vor aborda subiecte despre cum putem realiza compost sau cum putem realiza hârtie reciclată manual.”, povestește Andreea Melinescu, managerul proiectului.

Spectacolul realizat în cadrul proiectului, „O poveste cu ECOu” a avut trei reprezentații, de care s-au bucurat peste 350 de spectatori de la Liceul Teoretic Henri Coandă, Liceul Teoretic Tudor Arghezi, Școala Gimnazială Gheorghe Țițeica, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, Școala Gimnazială Galicea Mare și de la Asociația Visuri și Speranțe.

 O poveste cu ECOu este un spectacol antrenant, vesel, cu personaje realizate din materiale reciclabile, din plastic, metal, carton, menit să învețe copiii și nu numai, să colecteze selectiv, să recicleze și să protejeze natura”, ne spune actorul Marin Fagu.

„Mi-a plăcut ideea lor de a introduce materiale reciclabile. A fost și amuzant, nu am mai fost de mult la teatru și îmi era dor să văd o piesă frumoasă. Sper să mai vin la astfel de spectacole, chiar și atunci când voi fi mai mare”, ne povestește Maria, elevă în clasa a V-a C, la Liceul Teoretic Tudor Arghezi.

„A fost o activitate interactivă, a fost despre reciclare și mi-a plăcut că a fost și gratuit, un gest foarte frumos pentru a învăța copiiisă recicleze și să protejeze natura. Plasticot a fost unul din personajele mele preferate”, ne spune Thea, elevă în clasa a V-a C, la Liceul Teoretic Tudor Arghezi.

Proiectul Laboratorul Creativ – Natura 2.0se numără printre cele 6 proiecte ce au primit finanțare prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, cu sprijinul Lidl România, susținut de Federația Fundațiile Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Vâlcea.

 Laboratorul Creativ – Natura 2.0 își propune educarea și informarea cu privire la protecția mediului prin teatru, printr-o serie de ateliere creative și ateliere de grădinărit, dar și prin formarea unui Club de vlogging și  Club de grădinărit.