Peste 1.000 de tone de deşeuri depistate de Garda de Coastă, pe 8 iunie

0
747

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au depistat două șlepuri cu motor ce transportau, din Bulgaria, peste 1.000 tone de deşeuri care urmau să fie descărcate în Portul Constanţa. De la începutul anului, poliţiştii de frontieră, în colaborare cu autorităţile competente în protecţia mediului, au descoperit şi oprit, în total, aproximativ 3.600 tone de deşeuri care urmau să ajungă în România.

În data de 08.06.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, s-au deplasat în Portul Murfatlar unde au efectuat un control asupra mărfurilor transportate cu  două șlepuri motor, sub pavilion România. Acestea transportau 1.060 de tone mărfuri declarate ca deșeuri metalice provenite din R Bulgaria ce urmau a fi descărcate în Portul Constanța, pentru o firmă de pe raza municipiului București care efectua activități de import în România.

În urma verificării documentelor, s-a constatat că acestea sunt întocmite neconform, fiind declarate mai multe coduri de deșeuri feroase. Verificările au fost realizate şi fizic asupra compartimentelor marfă, fiind descoperit faptul că, pe lângă tipurile de deşeuri înscrise în acte, erau amestecate şi deșeuri de plastic, ambalaje carton, cauciuc, ebonită, deșeuri electrice, motoare cu ardere internă ce conțin lubrifianți și uleiuri, filtre ulei folosite, acumulatori – baterii, piese auto cu componente din cauciuc.

În acest sens, comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au luat măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României a mărfii şi returnării acesteia la expeditor, în Bulgaria, deoarece transporturile erau deșeuri neconforme.

În anul 2021, au  fost identificate 64 cazuri de transport ilegal de deşeuri din Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia sau Norvegia, pentru care, în urma verificărilor efectuate de autorităţile competente, s-a stabilit faptul că nu corespund cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale. Mărfurile, în cantitate de aproximativ 3.600 de tone, erau deşeuri, amestecuri de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sau sticlă ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.

Dintre aceste cazuri, 23 au fost înregistrate de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu autorităţile competente din judeţul Constanţa, fiind descoperite, în total peste 3.000 tone de deşeuri, în Portul Constanţa, dar şi în P.T.F. Vama Veche, respectiv P.T.F. Negru Vodă, astfel:

  • În P.T.F. Port Constanţa Sud Agigea – aproximativ 1.900 tone deşeuri.
  • În Portul Murfatlar – 1.000 tone.
  • În P.T.F. Negru Vodă – 45 de tone.
  • În P.T.F. Vama Veche – aproximativ 100 de tone.

Alte 42 de cazuri au fost identificate la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, unde au fost descoperite peste 630 de tone de astfel de deşeuri. In ceea ce priveşte punctele de trecere, cele mai multe cazuri au fost înregistrate la P.T.F. Giurgiu (365 tone), dar şi la P.T.F. Călăraşi (144 tone), P.T.F. Turnu Măgurele (97 tone) şi P.T.F. Zimnicea (25 tone).

Şi la I.T.P.F. Iaşi, în P.T.F. Albiţa, a fost înregistrat un caz de deşeuri de aluminiu, în cantitate totală de 20 de tone.

În toate cazurile, după finalizarea activităţii de control, marfa a fost reintrodusă în containere şi returnată societăţilor comerciale expeditoare.