Cinci tineri din județul Dolj, pe numele cărora existau mandate europene de arestare, au fost prinși, marți, de către polițiștii doljeni.
Cu toţii au participat la mai multe furturi comise în Franţa. Trei dintre sunt din comuna Piscu Vechi și doi din comuna Bistreț, aceştia fiind acuzaţi că au participat împreună la comiterea infracţiunilor comise în Hexagon. Prejudiciul creat în acest caz se ridică la suma de 800.000 de euro. „Ieri, 8 iunie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au pus în executare cinci mandate europene de arestare, emise de autorităţile judiciare din Franţa, pe numele a trei tineri, doi de 25 de ani şi unul de 26 de ani, din comuna Piscu Vechi şi a doi bărbaţi de 30 şi 31 de ani, din comuna Bistreţ. Cei în cauză ar fi comis pe teritoriul statului francez mai multe infracţiuni de furt în grup infracţional, tăinuire în grup infracţional de bunuri provenind din furturi, participaţie la o asociatie de răufăcători în vederea pregatirii unei infractiuni, constând în aceea că în perioada ianuarie 2019 – aprilie 2021 ar fi participat la mai multe infracţiuni de furt în grup, pe teritoriul francez, fiind creat un prejudiciu de 800.000 euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Doljenii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele acestora ordonante de reţinere pentru 24 ore, fiind duși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.