Dolj: Mai mulți copaci doborâți de furtună și un transformator distrus de fulger

0
474

Mai mulți copaci au fost rupți de vântul puternic și doborâți pe autoturisme în Craiova, dar și pe un drum din comuna Bucovăț, în Ghercești, dar și pe drumul care leagă Apele Vii de Castranova, în urma furtunii puternice care s-a abătut asupra Doljului în această seară. Mai mult, în câteva gospodării a pătruns apa, iar un transformator din comuna Leu a fost lovit de fulger, o parte dintre localnici rămânând fără energie electrică. Nu s-au înregistrat victime. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au intervenit în toate situațiile unde au fost solicitați, la fel și pompierii voluntari din județ. Potrivit reprezentanților ISU Dolj, cadrele unității sunt în continuare în alertă, întrucât Doljul este sub cod galben de instabilitate atmosferică până mâine dimineață.