Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, după audierea sa în Comisia juridică, că le-a spus deputaţilor că deciziile politice nu pot fi cenzurate de un procuror. “Le-am spus ceea ce cred ca jurist, nu ca deputat, nu ca om politic, şi anume că deciziile politice nu pot, conform Constituţiei, să fie cenzurate de un procuror, ci doar deciziile legale. Cele politice, că a decis partidul, că dupa aia a votat Parlamnetul, că dupa aia a semnat preşedintele un decret, sunt decizii politice şi nimic altceva, orice altă interpretare ne duce în absurd. Gândiţi-vă că au fost procurori-şefi, generali care dupa aceea s-au mutat şi i-au luat pe cei cu care au lucrat cu ei, i-au luat la noul Parchet, e conflict de interese, e absurd, nici vorbă de aşa ceva“, a spus Ponta. Membrii comisiei au rămas în şedinţă, duă plecarea premierului, şi urmează să voteze asupra cererii de începere a urmăririi penale a luiVictor Ponta. Premierul Victor Ponta a venit, luni, la ora 16 la şedinţa Comisiei juridice pentru a fi audiat în cazul solicitarii de începere a urmăririi sale penale, fără să facă declaraţii presei. El a venit însoţit de liderul grupului PSD Marian Neacşu şi s-a aşezat la masa comisiei lângă reprezentanţii liberalilor. Jurnaliştii au fost lăsaţi să ia imagini doar la începutul şedinţei.