În luna mai: Amenzi de milioane pentru agenţii economici doljeni

1
379

În luna mai 2012, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj au controlat angajatori de pe raza judeţului, obiectivul controalelor fiind acela de creştere a gradului de cunoaştere şi aplicare a legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă şi cel al securităţii şi sănătăţii în muncă, dar şi de depistare şi sancţionare a celor ce nu respectă legislaţia în domeniu.

Astfel, în domeniul Relaţiilor de Muncă (RM) au fost efectuate 243 de controale, în urma cărora au fost depistate 55 de persoane care desfăşurau activităţi fără a avea forme legale de angajare. Totodată au fost depistaţi şi sancţionaţi 18 angajatori care utilizau muncă nedeclarată, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 1.800.000 lei. “Pentru doi dintre agenţii economici doljeni, care foloseau mai mult de cinci persoane, pentru care nu aveau întocmite forme legale de angajare, au fost înaintate organelor competente documentele, în vederea continuării cercetărilor sub aspect infracţional”, a precizat Cătălin Mohora (foto), inspectorul-şef al ITM Dolj.

Pe tot parcursul lunii mai, inspectorii de muncă din cadrul corpului de control Relaţii de Muncă au aplicat 172 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală a amenzilor de 1.983.100 lei.

În domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (SSM) s-au desfăşurat 211 acţiuni de control, în urma cărora au fost constatate 292 deficienţe, pentru remedierea cărora au fost trasate 293 de măsuri cu termene ferme de realizare. Au fost aplicate 273 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 71.000 de lei.

1 COMENTARIU

  1. veniti si pe la spitalul 1 la radiologie sa controlati pe unde lucreaza toti dr si cum lucreaza la spital si ce nereguli sunt, inclusiv cu seful de sectie ,care este si 15%patron pe aceeasi ramura

Comments are closed.