Primarul de la Coţofenii din Faţă: “Cu paşi mărunţi, mergem înainte!”

0
427

Despre comuna doljeană Coţofenii din Faţă s-a mai scris de-a lungul timpului, amintindu-se despre schimbările intervenite în viaţa comunităţii ori despre eforturile întreprinse pentru ca localitatea să treacă marea de probleme ivite la tot pasul şi să iasă la liman. E mult de muncă la Primărie şi cu un buget  strâmtorat, e nevoie de multă chibzuială şi răbdare pentru ca lucrurile să meargă. Eforturile se dublează în momentul în care îţi propui să creezi astfel condiţii de viaţă mai bune, localnicilor. Banii se adună cu greu la bugetul local, semn că oamenii întâmpină şi ei dificultăţi financiare. Cu toate acestea, proiectele începute deja trebuie să meargă mai departe. “Muncim mult pentru că avem o serie de proiecte planificate sau în derulare, pe care nu le putem lăsa de pe o zi pe alta. Ştiu că oamenii au aşteptări multe de la autorităţile locale, vreau să spun că nu suntem surzi la apelul lor şi că facem eforturi să rezolvăm problemele şi să el acoperim nevoile care depind de noi. Cu paşi mărunţi, mergem înainte!”, a mărturisit Constantin Cârciumaru, primarul comunei Coţofenii din Faţă.

Constantin Cârciumaru, primarul comunei Coţofenii din Faţă “Fac apel la toţi locuitorii comunei Coţofenii din Faţă cu restanţe la impozitele şi taxele care trebuie plătite către Primărie, să-şi achite dările, altfel tot ei vor avea de suferit. Dacă nu plătesc nu vom avea de ales şi vom aplica legea, probabil că vom trece şi la executări silite. Nu vreau să se ajungă aici pentru că oameni suntem toţi, dar nu mai avem ce face. Şi noi, la rândul nostru avem datorii de plătit”

Comuna Coţofenii din Faţă s-a desprins în 2004 de Almăj, iar sediul Primăriei din localitate s-a mutat în casă nouă, după ce a funcţionat o vreme într-o clădire veche. Construită din temelii, Primăria are acum suficient spaţiu pentru serviciile care funcţionează în administraţia locală, dar lucrările nu s-au terminat încă. Mai e câte ceva de făcut “în jurul casei”, iar acum şi-au propus să reabiliteze Monumentul Eroilor din curtea clădirii administrative, mai ales că în fiecare an copiii de la şcoala şi grădiniţa din localitate vin să depună coroane de Înălţarea Domnului. “Monumentul din curtea Primăriei este închinat eroilor din cel de-al doilea război mondial, ridicat în anul 1935. Având în vedere că sediul este o construcţie nouă în acest moment, ne-am gândit că este de datoria noastră să ne cinstim eroii prin restaurarea acestui monument. Am prins şi o sumă însemnată de bani, având în vedere că sunt timpuri de criză, pentru a-l placa cu granit, fără să-i schimbăm structura. De curând a fost şi Ziua Eroilor iar copiii de la şcoală dar şi cei de la grădiniţă au venit aici împreună cu învăţătoarele şi educatoarele ca să depună flori. A avut loc şi o slujbă de pomenire a eroilor, având în vedere că în aceeaşi zi am sărbătorit şi Înălţarea Domnului. Sper că anul viitor, tot de Ziua Eroilor, să avem aici, în curtea Primăriei, un monument îmbrăcat în granit şi mai sper că îl vom inaugura de Sfânta Maria. De asemenea, conducerea Armatei ne-a promis că o să primim două tunuri care să încadreze frumos acest monument”, a explicat Constantin Cârciumaru, primarul comunei Coţofenii din Faţă. Dacă se mai strânge ceva în bugetul local, pe lângă monumentul restaurat se va amenaja şi un spaţiu verde.

Copiii merg de drag la grădiniţă

Peste 200 de elevi învaţă la şcoala cu clasele V – VIII din Coţofenii din Faţă, comasată cu unitatea de învăţământ din satul adiacent Beharca. Dacă în urmă cu câteva luni, primarul Constantin Cârciumaru vorbea, cu proiectul pe masă, despre amenajarea locului de joacă în curtea grădiniţei şi împrejmuirea unităţilor de învăţământ din comună, tot ceea ce părea atunci doar un plan ambiţios s-a materializat. Curtea grădiniţei, un loc cu pământ şi iarbă mai înainte, împrejmuit cu un gărduţ de un metru înălţime, parţial distrus şi fără porţi, un real pericol pentru copii, este acum un parc mai mult decât agreabil, spaţiul generos permiţând instalarea de leagăne, tobogane, balansoare, bănci şi ronduri de flori. Copiii vin cu drag la grădiniţă şi îşi petrec pauzele trecând de la leagăne la tobogane şi de la tobogane la balansoare. Dacă până acum ei trebuiau supravegheaţi pas cu pas pentru a nu ieşi din perimetrul grădiniţei, pe drumul pe care circulă maşini, sau pentru a nu se lovi în gardul deteriorat, acum cadrele didactice răsuflă uşurate pentru că micuţii sunt în siguranţă în incinta grădiniţei, împrejmuită cu un gard nou, solid. Aceeaşi schimbare radicală s-a petrecut şi în curtea şcolii, acolo unde terenul de sport a fost recent reabilitat. “Am finalizat lucrările de împrejmuire a şcolii. Am amenajat un teren de sport pentru handbal şi unul de baschet, dotat cu ce trebuie. Facem tot posibilul ca şcoala să arate ca una europeană şi să rivalizăm cu cele din municipiul Craiova. La grădiniţa din localitate am finalizat împrejmuirea şi am adus foarte mult jucării acolo, cum vă spuneam cu ceva timp în urmă. Am amenajat un spaţiu de joacă în curte iar copiii sunt foarte încântaţi. Vin şi după program să se joace”, a mai spus Constantin Cârciumaru.

Baza sportivă, aproape gata!

Lucrările la baza sportivă din comună sunt în plină desfăşurare, muncitorii meşterind de zor la acoperişul construcţiei. Autorităţile locale spun că au banii necesari pentru finalizarea lucrării, executată în proporţie de 60-70%. “Aşteptăm să se deschidă baza sportivă, aşa vom avea şi noi cum să ne petrecem timpul liber. La cum se vede, nu ar mai fi mult de lucru. Noi suntem deja pregătiţi pentru un meci de fotbal”, a spus un tânăr din localitate. Planul de modernizare a zonei merge mai departe cu proiectul de amenajare a unui parc de mari dimensiuni în apropierea bazei sportive. În acest fel, spaţiul care mai înainte servea drept groapă de gunoi va avea o nouă destinaţie mult aşteptată de tinerii din comună. “În continuarea bazei sportive am făcut un Studiu de Fezabilitate pe o suprafaţă de 8.500 de mp, unde se vom face un parc comunal. Până acum acolo erau numai gunoaie pentru că toată lumea aruncă acolo, dar am reuşit să scăpăm de ele. Este vorba de un proiect de aproximat 6 miliarde prin programul pentru realizarea spaţiilor verzi de la Ministerul Mediului (Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi.). Va fi un spaţiu foarte frumos”, a declarat primarul de la Coţofenii din Faţă.

ALINA DRĂGHICI şi LAVINIA ILINA