Autocamion plin cu ţigarete de contrabandă, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Bechet

0
504

Poliţiştii din cadrul P.T.F. Bechet au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, condus de un cetăţean bulgar, şi încărcat cu piese de mobilier și mănuși de plastic, cantitatea de 3.360.000 de țigarete (168.000 de pachete), estimată la o valoare de peste 3 milioane de lei, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. În cauză , se derulează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, iar faţă de şofer s-a dispus reţinere , pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei de judecată,  cu propunere de arestare preventivă.

Ieri, , în jurul orei 05:41, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat, pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, piese de mobilier și mănuși din plastic , din Bulgaria în Germania, Olanda și Belgia. “În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, printre marfa transportată, 336 de baxuri, ce conţineau 3.360.000 de țigarete (168.000 de pachete). Țigaretele, în valoare totală de aproximativ 3.360.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar , în continuare, polițiștii de frontieră efectueaz cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj .