Ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia Schuman

0
359

independenteiAstăzi, Instituţia Prefectului Judeţul Dolj organizează o ceremonie militară dedicată celebrării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în Cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene. Evenimentul, care poartă o încărcătură istorică deosebită, va avea loc la  Monumentul Eroilor Războiului de Independenţă din Craiova, începând cu ora 10.00. În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea şi unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia Schuman. În cadrul unui discurs ţinut la Paris, în 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei. Viziunea sa era de a crea o instituţie europeană care să centralizeze şi să gestioneze producţia de cărbune şi oţel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.