David Cameron, premierul britanic, liderul conservatorilor, rămâne pentru încă un mandat, în Downing Street nr. 10, cu o autoritate ranforsată conferită de rezultatul alegerilor parlamentare din 7 mai a.c. Cu 323 de mandate ajudecate, nu mai are nevoie practic nici de alianţa cu pro-europenii liberal-democraţi (LibDems), altfel prăbuşiţi în alegeri de la 56 de mandate rămânând doar cu 12. De UKIP-ul lui Nigel Farage – care a şi ratat în circumscripţia Kent, unde a candidat în faţa unui conservator, accederea în Camera Comunelor – nici vorbă. Situaţie valabilă şi pentru unioniştii nord-irlandezi. Promisiunea organizării în 2017 a unui referendum pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, dacă nu obţine concesiile solicitate Bruxelles-ului, a contat enorm. Consultarea ar putea avea loc chiar mai devreme. David Cameron, cu un discurs destul de tern –„dacă nu voi fi ales va fi haos economic” -, a propus reducerea accesului la ajutoare sociale a imigranţilor, renegocierea cu Bruxelles-ul a limitelor liberei circulaţii, în principal pentru cetăţenii ţărilor nou-aderate. Evident a mai amintit sănătoasa creştere economică şi rata mică a şomajului. Laburiştii în schimb au trăit un coşmar. Prezentaţi în toate sondajele de opinie precumpănitoare votului, inclusiv joi 7 mai, la egalitate cu conservatorii, s-au trezit cu 233 de mandate, mai puţine decât cele obţinute în 2010, înfrângere apropiată de cea din 1987, când au recoltat doar 229 de mandate, iar Margaret Thatcher obţinea a treia reînvestire. De altfel, Ed Miliband (45 de ani), reales deputat în circumscripţia Doncaster, şi-a anunţat demisia din fruntea partidului. Scoţia, dintotdeauna un fief al laburiştilor, le-a oferit de această dată „un duş scoţian” de ţinut minte. Laburiştii deţineau 40 din cele 59 de locuri ale deputaţilor scoţieni, acum rămânând doar cu unul la Edinburgh. În schimb, Partidul Naţional Scoţian (SNP), independentist, de la numai 6 mandate a ajuns la 56. Fostul său lider, Alex Salmond, devine acum şeful deputaţilor independentişti în Westminster, declanşând deja ostilităţile prin punerea în discuţie a legitimităţii unui guvern Cameron în Scoţia. SNP pune de fapt Scoţia în situaţia de secesiune electorală. Tsunami este stârnit. Chiar cu un guvern sută la sută conservator, rezultat din alegerile de joi 7 mai, semnalul este unul îngrijorător, Marea Britanie intrând într-o perioadă de incertitudine care s-ar putea finaliza prin ieşirea din UE. David Cameron va negocia cu Bruxelles-ul pentru a dobândi ceea ce solictă, dar este clar că va avea dificultăţi de înţelegere, şi nimeni nu poate garanta că Angela Merkel va accepta compromisuri. De asemenea, mareea independentistă, după acel 45% pentru „DA”, de la referendumul din septembrie anul trecut, îi va coroda pe conservatori, prost văzuţi în Scoţia. În fine, uninominalul pur- sistemul electoral britanic – şi-a arătat limitele: UKIP (United Kindom Independence Party) cu 12% din voturi, anti-european şi anti-imigraţie, care a recoltat peste trei milioane de voturi, a obţinut un singur loc în Camera Comunelor. În schimb, independentiştii scoţieni cu 4 la sută din voturi au obţinut 56 de locuri.
