După o perioadă de șase luni în care a asigurat interimatul, dr. Bogdan Fănuță este de ieri manager „plin” al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova. Acesta preia funcția de director după ce a câștigat concursul pe post organizat la nivelul unității sanitare în perioada 6-8 mai a.c. Bogdan Fănuță a obținut nota 8.50 la testul-grilă și a fost declarat admis și la celelalte două probe: susţinerea proiectul de management și interviul de selecţie care s-a desfăşurat în plenul comisiei de concurs.
Managerul Spitalului Județean din Craiova este un reputat medic în specialitatea ORL pediatrie activând de mai mulți ani în cadrul unității sanitare. În trecut, a ocupat și funcţia de director medical al Spitalului Clinic Judeţean Craiova, în perioada în care manager era Cristina Calangiu.