Eşec în formarea unui guvern în Grecia

0
296
Antonis Samaras

Prima rundă de negocieri pentru formarea unui nou guvern grec a eşuat după cum a  anunţat liderul conservatorilor, Antonis Samaras, care a explicat că s-a lovit de refuzul partidelor ce se opun măsurilor de austeritate – care au avut un succes notabil în alegerile de duminică – de a participa la o coaliţie de uniune naţională, transmite AFP. Şeful formaţiunii Noua Democraţie a declarat că, din moment ce eforturile sale de a forma guvernul de uniune naţională dorit au eşuat, înseamnă că este rândul partidului stângii radicale, Syriza, de a încerca să formeze un nou executiv. „Am făcut ce am putut ca să obţin un rezultat, dar este imposibil”, a declarat Samaras în cursul unui interviu televizat, la finalul unei zile de întâlniri separate cu lideri ai celorlalte partide. „I-am prezentat situaţia preşedintelui (Carolos Papoulias) şi i-am restituit mandatul”, a adăugat liderul conservator. Samaras a fost refuzat de partidul Syriza (Coaliţia stângii radicale), situat pe poziţia a doua în urma alegerilor, precum şi de micul partid DIMAR (Stânga Democrată), în timp ce Partidul Comunist şi cel al Grecilor Independenţi nu au acceptat să îl întâlnească. PASOK, situat pe locul al treilea în alegeri, participant la coaliţia aflată până acum la putere, a acceptat să coopereze cu condiţia ca restul partidelor de stânga să fie de acord.

Ieri, preşedintele Papoulias l-a convocat la discuţii pe Alexis Tsipras, şeful Syriza, şi i-a oferit trei zile pentru a forma un guvern. Tsipras a subliniat că va încerca să alcătuiască o coaliţie de stânga cu scopul de a respinge „măsurile barbare” legate de acordul pentru rambursarea datoriilor. „Vom epuiza toate posibilităţile de a încheia un acord, prioritar cu forţele de stânga”, a declarat el luni. Partidele care se opun măsurilor de austeritate dispun de 151 de locuri în Parlamentul de la Atena, suficiente pentru a forma o majoritate, însă pare practic imposibil să ajungă la o înţelegere.