Adrian Mititelu prezintă Universitatea – Dinamo în regie proprie

0
535

Avatar

Interes minim pentru cel ce era cândva cel mai important meci al Ştiinţei

Universitatea Craiova – Dinamo

Stadion: „Ion Oblemenco”, astăzi, ora 20 (în direct la Antena 1)

Universitatea: Lung – Dănănae, Gugu, Stoica, Buşu – Buleică, Prepeliţă, Nicolae – Stoianof, M. Costea – Subotici. Antrenor: Silviu Lung.

Dinamo: Bălgrădean – Rubio, Grigore, Moţi, Bordeanu – Torje, Kone, C. Munteanu, Alexe – Ganea, Dănciulescu. Antrenor: Ioan Andone.

Arbitri: Alexandru Tudor – Radu Ghinguleac (ambii din Bucureşti), Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Mihai Ene (Bucureşti).

Observatori: Stan Prodan (Alexandria), Hacic Garabet (Constanţa).

Doi ani au trecut de când „Ion Oblemencoo” era plin cu 3 ore înainte de Craiova – Dinamo. Alb-albaştrii veneau tot după un meci la Galaţi, câştigat lejer cu 2-0, şi jucau cel mai spectaculos fotbal din Liga I. Dinamo n-a avut nicio şansă atunci. Îi privim acum pe supravieţuitorii acelei echipe pentru a ne convinge că nu a fost doar un vis. Nici ei nu mai sunt însă aceiaşi, putem vorbi doar de „avatarurile” lor. „Nilă” e al Stelei, Florin pleacă de la echipă când vrea, Prepeliţă e promis lui Gigi Becali, Stoica deja a trecut prin Ghencea, Gângioveanu e în conflict până şi cu cu el, nu doar cu orice antrenor, iar Dănănae se luptă încă să-şi recapete forma dinainte de accidentare. Oricum nu mai contează ce viitor îşi aleg jucătorii, din moment ce nici cel al echipei nu mai prezintă interes. Ştiinţa de astăzi este doar echipa lui Mititelu şi a „copiilor, copiilor, copiilor” săi în vecii vecilor. Nu a jucătorilor, antrenorilor şi conducătorilor care au clădit acest brand şi nici a milioanelor de suporteri din toată ţara. Aceştia au ajuns imuni în faţa celei de-a doua retrogradări din istorie din cauza batjocurii la care au fost supuşi în ultimii ani. Suferinţa se manifestă prin absenţă de această dată. Echipa le-a fost violată şi apoi confiscată. Promisiunile neonorate, meciurile dubiose şi obiectivele  neîndeplinite constant, lipsa oricărei strategii, eternele scandaluri, implicarea numelui echipei în campanii electorale, imaginea deplorabilă, investiţiile minime, dar mai ales sabotarea proiectului Piţurcă, care îi făcuse să viseze aşa de frumos, i-au îndepărtat definitiv pe cei care au capacitatea de a înţelege ceea ce se întâmplă cu echipa, respectiv pe majoritatea fanilor Ştiinţei. Astăzi Universitatea întâlneşte Dinamo într-un meci decisiv pentru supravieţuire. Puţin mai contează pentru şi mai puţini.

Bărboianu şi Găman nu sunt în lot

Într-o situaţie normală pentru rivalitatea Universitatea – Dinamo, astăzi în Craiova forfota începutului de săptămână s-ar fi transformat în iureş, dezlănţuit spre seară de pe „Unirii” către stadion. Dinamoviştii ar fi fost păziţi precum un preşedinte american, iar „trădătorii” Găman şi Bărboianu ar fi avut cel puţin soarta lui Claudiu Niculescu. Craiova întâmpină însă meciul indiferentă, resemnată că şi-a pierdut echipa. Cât despre Găman şi Bărboianu, aceştia nici măcar nu vor juca, nefiind reţinuţi în lot de Andone. Cei doi vor „evolua” însă dis-de-dimineaţă la DNA Craiova, unde au fost citaţi în cazul „Mititelu vs Piţurcă”. Fotbalul s-a mutat în alte părţi la Craiova, numai pe teren nu se joacă.

În beznă şi la propriu şi la figurat

Alb-albaştrii au pregătit meciul cu Dinamo într-o atmosferă „profesionistă”, dacă aceasta presupune numirea unui nou cuplu de antrenori, format din foştii secunzi, dar şi pe întuneric. Din cauza facturilor neplătite la energia electrică, alb-albaştrii au rămas iarăşi în beznă înaintea week-end-ului, abia după anumite intervenţii şi promisiuni către firma de electricitate echipa putând folosi becurile şi prizele. Nu este prima dată când în cantonamentul Ştiinţei se stinge lumina în acest sezon, jucătorii chiar obişnuindu-se cu această situaţie, incredibilă la un club profesionist. Singura perioadă în care lotul Ştiinţei s-a simţit în siguranţă din acest punct de vedere a fost în timpul mandatului lui Victor Piţurcă.