Poate de-a lungul anilor am mai privit uneori cu invidie firească, cu conotaţiile ei peiorative, „la alţii”, mă refer la marile municipii –Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara- pentru aura lor intelectuală, deşi ne-am reprimat orice exteriorizare. Când Timişoara ne-a luat „faţa” în confruntarea deloc onestă pentru declararea Capitalei Culturale Europene (din 2023) într-un context politic de care nu mai amintim, am trăit o amărăciune, nu uşor de surmontat. Dar imaginea Craiovei, în spaţiul public, nu era atunci cea de astăzi, chiar dacă de pildă, între gesturile de reală inspiraţie ale primăriţei Lia Olguţa Vasilescu, la început de mandat, s-a aflat declararea esplanadei Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova ca „Piaţa William Shakespeare”, eveniment marcat, la 30 mai 2013 de prezenţa preşedintelui Camerelor Comune ale Parlamentului britanic John Bercow, ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, prilej cu care a fost dezvelită statuia marelui William Shakespeare. Şi merită amintită, în context, strădania fără egal a lui Emil Boroghină, actor îndrăgit, fost director al Teatrului Naţional din Craiova, în tot acest proiect durabil. Poate, ca o paranteză, ar trebui respectat altfel perimetrul respectiv, fiindcă este un sanctuar. De atunci a trecut mai bine de un deceniu şi Craiova impresionează, între altele, prin recuperarea coerenţei între vorbă şi faptă, forţa de persuasiune a unor demersuri, o adevărată terapie în depăşirea multicolorei noastre somnolenţe, şi regăsirea unei stări de normalitate tonică, tot mai evidentă, remarcată de alţii, cu expertiză de nepus la îndoială. Salutară de-a dreptul, dacă nu chiar de elogiat inspiraţia, receptivitatea, ziceţi-i cum vreţi, a preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, susţinută îndeaproape de muzeograful Florin Ridiche, directorul Muzeului de Istorie şi Arheologie al Olteniei, în tot demersul lor privind festivităţile de celebrare a marelui actor Amza Pellea, care la Craiova şi-a început fascinanta călătorie în lumea artistică, prin evenimentele organizate sâmbătă seara, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, continuate duminică seara, prin inaugurarea Casei Memoriale „Amza Pellea” din Băileşti. La împlinirea a 93 de ani, de la naşterea marelui artist. Cine s-ar fi aşteptat, ca în puzderia de probleme cu care se vede confruntat, Consiliul Judeţean Dolj să aibă chef şi de asemenea inefabile griji: Casa Memorială „Amza Pellea” din Băileşti, reabilitată integral. Am putea spune că preşedintele Cosmin Vasile are un simţ… metafizic. Dar nu o facem. Nu doar că s-a omagiat un actor de reală valoare naţională, cu roluri de neuitat în filme şi pe scenele de teatru, dar Craiova îşi continuă respiraţia culturală, fără fanfaronadă ieftină, fără hei-rup-uri civice, fără semne de aferaţie. Când un critic de teatru şi moderator tv, de calibrul doamnei Marina Constantinescu, realizatoarea emisiunii „Nocturne” la TVR, se arată impresionată de coerenţa unei administraţii judeţene, predispoziţia pentru astfel de gesturi eminamente culturale, e un semnal cu ecou garantat. Craiova, prin tot ce se întâmplă în plan cultural e recuplată, reintegrată în circuit, realiniată unui stil, unui mecanism, faţă de care riscam să ne comportăm exotic. Cu toate acestea, Craiova nu s-a aliniat, dintr-un mimetism provincial sau romantism european, ci datorită unei fireşti exigenţe impusă de nişte oameni potriviţi pe palierele lor. Şi nu sunt puţini la număr. Pentru a participa la istorie, pentru a supravieţui decent, e musai să consimţi la ceea ce se vede. Nu mai evoc întreg şirul de „împliniri” pe tărâm cultural din ultimii ani. Când e vorba de cultură termenul de integrare europeană îşi pierde orice înţeles. Şi ajungând aici nu evocăm ambiţiile olteneşti, cu care am putea fi gratulaţi, ci supleţea inteligenţei olteneşti, vocaţia tezaurizării unei moşteniri culturale, de netăgăduit, a oltenilor.
