Fără piaţă de miei, în Craiova

0
101

SC Piețe şi Târguri Craiova SRL a luat decizia de a nu mai organiza, în acest an, obişnuita piaţă de miei înaintea sărbătorii Paştelui.

„Având experienţa anilor trecuţi, ştim că în Punctul de comercializare şi sacrificare a mieilor venea foarte multă lume – atât comercianţi, cât şi cumpărători. O asemenea aglomeraţie contravine, însă, prevederilor din ordonanţele militare şi recomandărilor Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile necesităţii păstrării unei distanţe de 1,5 – 2 metri între persoane şi a interdicţiei pentru grupuri mai mari de trei persoane. În contextul actual, în care distanţarea socială primează în lupta împotriva epidemiei de coronavirus, am considerat că sănătatea populaţiei este mai importantă decât păstrarea tradiţiei, astfel că ne-am decis să nu mai amenajăm o astfel de piaţă de miei”, a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Craiovenii vor putea, totuşi, să-şi procure din pieţe carnea de miel pentru masa de Paşte. Au posibilitatea să o achiziţioneze fie din măcelării, fie comandând-o direct comercianţilor de lactate şi brânzeturi din pieţe, care sunt şi crescători de animale.

Până anul trecut, singurul spaţiu autorizat din judeţul Dolj pentru comercializarea şi sacrificarea mieilor de Paşte era cel amenajat de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, fie în Piaţa Chiriac, fie în Piaţa Brestei. Acest punct de sacrificare funcţiona pe principiile unui abator temporar. Aici erau comercializaţi doar miei crotaliaţi, iar măcelari autorizaţi făceau sacrificarea în spaţii dotate cu apă caldă şi rece, dispunând de asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor, după care un medic veterinar verifica toate carcasele animalelor sacrificate, aplicând pe acestea marca de sănătate.