Donald Trump înlocuieşte directorul Secret Service!

0
401

Directorul Secret Service, Randolph Alles (65 ani), prestigioasa poliţie de elită care se ocupă de protecţia preşedintelui şi vicepreşedintelui american, a familiilor acestora, candidaţilor la prezidenţiale, şi şefilor de state şi de guverne străine aflaţi în vizite oficiale, va părăsi postul, a anunţat ieri casa Albă, fără a oferi alte detalii. Anunţul survine la puţină vreme după despărţirea de minsitrul Securităţii Interne, Kirstjen Nielsen şi la 10 zile după interpelarea unui chinez în clubul Mar-a-lago din Florida unde preşedintele Donald Trump îşi petrece weekendul. Într-o declaraţie de presă, Sarah Sunders a precizat că Randolph Alles „a făcut o muncă fantastică în cursul celor doi ani de când preşedintele Trump se află la Casa Albă”, mulţumindu-i-se pentru întreaga activitate.