Preşedintele Donald Trump, căruia mai mulţi parlamentari americani i-au reproşat că nu a consultat Congresul înainte de a lovi Siria, le-a scris sâmbătă liderilor celor două camere pentru a-i informa şi avertiza că sunt posibile noi acţiuni, relatează AFP, potrivit Agerpres. “Am acţionat pentru interesele vitale ale securităţii naţionale şi politicii externe a Statelor Unite (…)”, le-a scris preşedintele american şefilor Camerei Reprezentanţilor şi Senatului. “Statele Unite vor efectua acţiuni suplimentare, dacă va fi necesar şi în mod corespunzător, pentru a continua să apere importantele lor interese naţionale2, a continuat el.
În scrisoarea sa adresată parlamentarilor, preşedintele american a detaliat că a ordonat această lovitură joi seară în jurul orei 20.40 (vineri, 00.40 GMT), asupra bazei aeriene Shayrat. “Serviciile americane de informaţii indicau faptul că forţele militare siriene operând la această bază erau responsabile de atacul chimic împotriva unor civili sirieni din provincia Idlib, la 4 aprilie”, a subliniat el. “Am ordonat această acţiune pentru a afecta capacitatea armatei siriene de a efectua alte atacuri cu arme chimice şi a descuraja regimul sirian să utilizeze sau să dezvolte arme chimice”, a continuat Donald Trump.
Scrisoarea preşedintelui SUA vine după ce unii parlamentari şi-au exprimat regretul pentru lipsa de comunicare a Casei Albe înainte de această acţiune militară.