Craiova: Trei infracţiuni dintr-o lovitură

0
403

etilotest1-480x384Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.30, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie, aflându-se în serviciul de patrulare, pe strada Fraţii Golesti, a oprit pentru control un autoturism Opel la volanul căruia se afla Alexandru A., de 26 de ani, din Craiova. În urma verificării documentelor s-a stabilit că autorizaţia de circulaţie a autoturismului era expirată din data de 02.02.2017, iar acesta nu posedă persmis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul alcooltest,  rezultând o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii craioveni au întocmit în cauză dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.