Conservatorii conduşi de liderul lor, Daniel Constantin, sunt în frământări aprinse, la momentul actual. Şi taberele adverse din partid au dat drumul la semnale, mai mult sau mai puţin luate în seamă. Partidul Conservator (PC) este creaţia lui Dan Voiculescu şi, de unde se află, deşi mult diminuate, mesajele sale probabil vor mai conta. Nu ca altădată, dar vor conta. Apropiaţi social-democraţilor, încă din 2000, când se numeau PUR, conservatorii nu au lipsit din Parlament, graţie bunelor negocieri purtate. Cum între Dan Voiculescu şi Daniel Constantin ruptura este iremediabilă – cel dintâi fiind moralmente făcut ţăndări -, actualul lider al conservatorilor, încă ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, îşi joacă propria carte de politician, gudurându-se pe lângă premierul Victor Ponta. Nu demult, şi-a anunţat militanţii că este tentat de o fuziune cu PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, sub denumirea de Partidul Social Liberal, constituind deja grupuri comune în Parlament. Strategia menţionată nu are deplină susţinere, mai ales că gruparea Cristian Popescu „Piedone”, primarul Sectorului 4 din Capitală, se doreşte mai apropiată de tabăra noilor liberali. Până la urmă, prin obişnuitele jocuri de culise, una din tabere îşi va impune punctul de vedere. Interesant este faptul că, în actuala legislatură, conservatorii au avut o bună tocmeală şi cu liberalii, şi cu social-democraţii, Alianţa de Centru-Dreapta (ACD), concepută în ianuarie 2011, fiind – cum o definea Dan Voiculescu – exclusiv o formulă intermediară, un lift către Uniunea Social Liberală (USL). Dar Daniel Constantin s-a rupt şi de Crin Antonescu, eveniment de surdină pentru viaţa politică, rămânând apropiat doar de Victor Ponta. Anemici în general, ca poziţionare politică, lipsiţi de structuri organizatorice consistente, conservatorii, fără o filiaţie cu perioada ante şi interbelică, îşi pregătesc, de fapt, „ziua de mâine”, adică alegerile de anul viitor. Dorindu-se într-o barcă sigură. Nu puţine voci susţin, însă, îndepărtarea lui Daniel Constantin din fruntea partidului, ca premisă la ceea ce se va decide ulterior. Pe de altă parte, nu se exclude ca întreaga construcţie politică, rezultată din îngemănarea PNL şi PC, sub denumirea de Partidul Social Liberal, să constituie infuzia de „liberalism”, în cadrul procesului de rebranduire a actualului PSD, deloc în deficit de aşa ceva. Şi într-o ipoteză şi în alta, conservatorii, de sine stătători, au şanse insignifiante să mai supravieţuiască pe scena politică. Sunt, practic, insondabili, aşa cum, de fapt, sunt şi alte mici partide, potrivit ultimelor măsurători sociologice. Şi neintrarea în Parlament le este necunoscută. Cu siguranţă că nu în corpore oastea conservatoare se va alinia, până la urmă, unuia sau altuia dintre drumurile la îndemână, fiindcă altă posibilitate nu se întrevede. De fapt, la reprezentarea subţire, deţinută în teritoriu – la Dolj, de pildă, au un singur primar, la Coşoveni – conservatorii nu caută decât soluţii individuale, şi nicidecum altceva, cum ar fi o salvare a… PC. Pentru ei, fondatorul partidului, Dan Voiculescu, este o amintire, dacă mai este şi aşa ceva. Pe scena politică, în pofida a tot ceea ce se întâmplă, atât în noul PNL, dar şi în PSD, este tot mai improbabil să apară vreo formaţiune articulată, capabilă să seducă electoratul. Atât „M 10”, cât şi PMP, cu lideri vocali, în toamna trecută, păr acum în pierdere de voce.
