Amenzi de peste 90.000 lei pentru nereguli la comercianţii de carne, fructe şi legume

0
367

În urma derulării activităţilor specifice pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică premergător şi în perioada Sărbătorilor de Paşti, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, marţi, două acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării cărnii şi produselor din carne” respectiv” comercializării legumelor şi fructelor”. Poliţiştii au acţionat în municipiul Craiova, astfel fiind efectuate verificări şi controale la 18 societăţi comerciale, precum şi la 10 persoane fizice, totodată fiind controlate şi 20 mijloace de transport. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale de peste 90.000 lei, iar valoarea mărfurilor confiscate se ridică la 5620 lei reprezentând 1309 kg legume, 95 kg fructe, 95 kg carne, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.