Craiova: Peste 100 de elevi în vizită la IPJ Dolj

0
362

Peste 100 de elevi de la patru unităţi de învăţământ din municipiul Craiova au trecut, astăzi, pragul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj pentru a sta de vorbă cu poliţiştii doljeni şi pentru a le descoperi tainele meseriei.

În cadrul programului „Şcoala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevi de la Şcolile Gimnaziale Sf. Dumitru, Mihai Viteazu, Colegiul Naţional Carol I şi Liceul Matei Basarab au fost primiţi, la sediul IPJ Dolj, de către ofiţeri de la Compartimentul de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii, Serviciile Rutier şi Criminalistic, precum şi de luptătorii de la Intervenţie Rapidă.

Fiecare dintre poliţişti le-a prezentat elevilor craioveni ce presupune munca de poliţie, la diferite servicii şi compartimente, în funcţie de specific.