Camera respinge proiectul Guvernului privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti

0
309


Camera Deputaţilor a respins, ieri, proiectul de lege iniţiat de Guvern privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, măsura legislativă fiind criticată de reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare pentru că ar limita „accesul la justiţie”. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis respingerea acestui proiect de lege, iar preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă, a arătat că această decizie a fost luată cu unanimitate luându-se în calcul dezbaterea din Comisie şi argumentele autorităţilor locale şi ale parlamentarilor. Liberalii au precizat că proiectul de lege propune desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti şi a parchetelor aferente şi au apreciat că, în condiţiile în care există resurse economice, s-ar încălca prevederile constituţionale potrivit cărora accesul liber la justiţie este un drept fundamental. „PP-DD susţine reforma în justiţie, dar nu înţelegem prin asta desfiinţarea justiţiei”, a spus Luminiţa Adam, deputat PP-DD, în timp ce PDL a susţinut că efectul imediat al desfiinţării instanţelor ar fi îndepărtarea justiţiei de cetăţeni. Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a menţionat că susţine soluţia găsită de colegii din Comisie, apreciind că „o bună parte” dintre instanţele judecătoreşti propuse a fi desfiinţate „sunt viabile şi merită să rămână în funcţiune”. Deputaţii au votat cu 305 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 3 abţineri raportul Comisiei juridice de respingere a proiectului de lege, care urmează să fie analizat şi de Senat.