Doljul a luat Menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie

0
1877

Olimpiada Naţională de Geografie pentru clasele VIII- XII, desfăşurată perioada 1-7 aprilie, la Craiova, s-a încheiat, sâmbătă, cu festivitatea de premiere a concurenţilor, în Sala Amfiteatru a Inspectoratului Şcolar. Doljul a luat o singură menţiune la această competiţie şcolară, obţinută de eleva Cristina Elena Negroiu, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”. Primele trei locuri au fost ocupate de elevi din judeţele Vrancea, Galaţi, Vâlcea, Iaşi, Olt, Arad, Dâmboviţa şi Suceava şi municipiul Bucureşti.

Conform noii Metodologii pentru organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei Naţionale de Geografie, Ministerul Educaţiei a acordat, în acest an, 15 premii şi 22 menţiuni.  Societatea de Geografie din România a suplimentat premierea cu 60 de menţiuni speciale, iar revista „Terra Magazin” a mai dat cinci premii speciale pentru cele mai bune rezultate la proba practică scrisă. Primăria Craiova a susţinut, de asemenea, performanţa cu cinci premii în bani, în valoare de 100 de lei  pentru fiecare elev calificat pe locul I.

Cristina Elena Negroiu, elevă in clasa a XI-a la Colegiul „Naţional Fraţii Buzeşti” din Craiova a obţinut menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie

Subiecte după reguli noi

Cei 220 de concurenţi la această olimpiadă au fost felicitaţi pentru rezultate obţinute de inspectorul general în Ministerul Educaţiei prof. dr. Dan Steluţa, prezentă la Craiova pe toată durata desfăşurării competiţiei.

„Am pus capăt unei săptămâni cu un mozaic de subiecte. Dacă am fi stat să ne uităm în curtea şcolii şi în sălile de clasă ale liceului unde s-au derulat probele, era foarte interesant. Puteam vedea copii veseli sau trişti, după ce vedeau baremele de corectură. Din toate însă rezultă un singur lucru: avem elevi pasionaţi de geografie. Mă bucur că a fost o olimpiadă reuşită, fără incidente. Cu toţii suntem învingători. În această competiţie au intrat doar elevii care s-au calificat pe locul I la faza judeţeană. Criteriile de selecţie din acest an au fost mai drastice decât în anii anteriori”, a spus inspectorul şcolar în Ministerul Educaţiei.

Şi subiectele au fost diferite faţă de anii anteriori. Reprezentanţii Ministerului vor aştepta însă reacţiile elevilor.„Sperăm ca subiectele să nu vi se fi părut atât de grele. Aşteptăm observaţiile voastre pe forumurile care o să apară”, a adăugat inspector general în Ministerul Educaţiei. Primele impresii au fost spuse imediat după susţinerea probelor. „Particip la olimpiada de geografie din clasa a VIII-a. În acest an subiectele la proba teoretică scrisă nu au fost mult mai dificile, însă cele mai mari greutăţi le-am întâmpinat la proba practică, care m-a dus de pe locul IV cât eram după proba teoretică pe locul VII”, a explicat Cristina Elena Negroiu, eleva în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”.

Elevii de pe podium

Potrivit rezultatelor, primele trei locuri ale podiumului au fost ocupate de elevi din Vrancea, Galaţi, Vâlcea, Bucureşti, Iaşi, Olt, Arad, Dâmboviţa şi Suceava.

Mai exact, la  clasa a VIII-a, premiul I a fost obţinut de Ioan Adrian Toma  de la Şcoala „Ştefan cel Mare” din Focşani, Vrancea, premiul II i-a revenit lui Titus Valentin Ardeleanu de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, din Arad, şi premiul III – Oanei Maria Ilie de Colegiul „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
La clasa a IX-a, pe primele trei locuri s-au calificat elevii Şerban Mihai Bratu de la  Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, Aura Elena Amironesei de la Colegiul Naţional Iaşi şi Ionel Alexandru Petruşcă de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, Olt.

La clasa a X-a, primul loc a fost ocupat de Cosmina Albulescu de la Colegiul Naţional „Costache Negri” din Galaţi, pe locul al II-lea s-a clasat Andra Teodora Ilie de la Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, iar pe locul al III-lea a fost Cătălin Teodor Popescu de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava Suceava.
La clasa a XI-a, premiul I a fost obţinut de elevul Traian Tomenco de la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, Bucureşti, premiul II a fost acordat elevului Andrei Răzvan Gâştescu de la Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani, Vrancea, şi premiul III elevei  Mădălina Ioana Anton de la Colegiul Naţional Iaşi

În ceea ce priveşte clasa a XII-a, premiul I a fost luat de Ştefania Ursică – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, premiul II i-a revenit elevei Olimpia Copăcenaru  – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Bucureşti, şi premiul III elevei  Gabriela Cătălina Marica – Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, Râmnicu Vâlcea.

Geografia, doar o pasiune pentru mulţi elevi

În timpul festivităţii de premiere, preşedintele Comisiei Naţionale de Concurs, prof.univ.dr.  Mihai Ielinicz a dat câteva sfaturi elevilor pasionaţi de geografie, pentru a continua să-şi lărgească orizontul de cunoştinţe chiar dacă vor continua sau nu să studieze această disciplină. Secretul stă în călătorii.  „Mulţi am fost, puţini am rămas. Le mulţumesc însă profesorilor care v-au pregătit pentru această competiţie pentru că aveţi limbajul specific acestei discipline. Cu toţii sunteţi pasionaţi de geografie, însă numai 15-20% veţi continua să studiaţi geografia care vă dă posibilitatea să lucraţi în domenii diverse cum ar fi turismul, pedologia, climatologia. Tuturor vă spun însă că ochiul şi călătoria rămân secretele înţelegerii. Vă doresc să călătoriţi, să nu rămâneţi numai în burgul în care lucraţi. Să investiţi cât mai mult în călătorii, să cunoaşteţi diverse locuri şi civilizaţii şi să deveniţi oameni ai secolului al XXII-lea, dacă se poate”, a spus prof.univ. dr. Mihai Ielenicz de la Universitatea din Bucureşti.