Consiliul Judeţean Dolj a repartizat sumele din TVA pentru finanţarea cheltuielilor drumurilor judeţene şi comunale

0
46

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a aprobat repartizarea sumelor defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene , respectiv drumuri comunale  pe Unităţi Administrativ – Teritoriale (UAT) pe anul 2025, precum şi estimările pentru perioada 2026 – 2028. Pentru anul în curs, suma aprobată este de 22.794.000 de lei .

Prin Legea de stat pe 2025, nr.9/2025, judeţului Dolj i s-au repartizat sume defalcate din TVA pentru finanţarea  cheltuielilor privind drumurile din teritoriu în modul următor: pentru 2025 – 22.794.000 de lei, la care se adaugă estimările perioadei următoare, în felul următor : 2026  – 20.719.000 de lei, 2027 – 21.190.000 de lei, 2028 – 22.367.000 de lei. “În conformitate cu prevederile art.182 alin (4), coroborate cu cele ale art. 136 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Juridică, Administraţie Locală – Compartimentul Juridic, Administraţie Locală, în calitatea sa de compartiment de resort în cadrul aparatului de specialitate al CJ Dolj, a analizat proiectul de Hotărâre privind repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, pe UAT-uri, pe anul 2025 şi estimările pe anii 2026 – 2028, propus de preşedintele CJ Dolj”, se precizează în Raportul de specialitate întocmit de structurile CJ Dolj.

În Dolj, 24 UAT-uri din judeţ nu vor beneficia de această finanţare

Conform raportului, aprobat de consilierii judeţeni, din cele 111 UAT-uri din Dolj, nu vor primi contribuţii băneşti , pe toţi anii amintiţi anterior, 24 de structuri administrative, deoarece acestea nu au drumuri comunale clasificate, conform HG nr.540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate publică privată deschise circulaţiei publice, cu modificările şi completările ulterioare. Printre acestea, se regăsesc municipiile Craiova şi Băileşti, comunele Cârcea, Cârna, Catane, Coşoveni, Coţofenii din Dos, Dobreşti, Desa, Ghindeni, Gighera, etc. Pentru acest an, cea mai mare sumă alocată este la Melineşti (420.000 de lei), urmând  Predeşti (314.000 de lei), Vârvoru de Jos (283.000 de lei),  Goieşti şi Brădeşti ( câte 273.000 de lei), Filiaşi (205.000 de lei), Terpeziţa şi Vela (câte 196.000 de lei), Calopăr (188.000 de lei). Cei mai puţini bani vor primi  Moţăţei (4.000 de lei), Izvoare (17.000 de lei),  Verbiţa (16.000 de lei),  Seaca de Câmp şi Bechet (câte 20.000 de lei), Perişor (25.000 de lei), Dobroteşti şi  Bratovoeşti ( câte 23.000 de lei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *