Fondurile pentru programul Casa Verde se vor dubla

0
644

Fondurile alocate pentru programele care vizează, între altele, şi proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice vor fi dublate prin aprobarea de către Guvern a bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă. “În ceea ce priveşte domeniul investiţiilor în energie regenerabilă şi alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde. Am discutat cu domnul ministru, am asumat ca, la nivelul Guvernului, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte. Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării”, a afirmat premierul, joi, în şedinţa de Guvern.