Doi jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au găsit un puşti de opt ani, din Călimăneşti, dat dispărut

0
811

Doi jandarmi, din cadrul  Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au salvat un copil, în vârstă de opt ani, dat dispărut, aseară. Acesta a fost găsit într-o fostă fabrică, acum dezafectată, din oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Copilul plecase de acasă, speriat, după ce spărsese un televizor .

Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a fost solicitată, aseară, să intervină în urma unui apel prin care se anunța dispariția unui copil.

Băiatul de 8 ani plecase de acasă după ce, din întâmplare, spărsese un televizor. „Era speriat și de teamă că ar putea fi pedepsit pentru asta, fugise de acasă. Mai bine de trei ore a fost căutat de părinți, fără ca aceștia să-l găsească”, au precizat jandarmii, care au aflat,  de la fratele mai mare al băiatului , care sunt locurile în care copilul se joacă de obicei. Printre multe zone în care fusese deja căutat, le-a arătat și o fabrică dezafectată, din apropierea casei. Ajunși înăuntrul fabricii dezafectate, jandarmii l-au văzut pe băiat într-un colț al unei încăperi. “Colegii noştri  au reușit să îl aducă acasă, în siguranță, pe băiat, unde au discutat cu părinții acestuia și i-au sfătuit să aibă răbdare cu el și să discute împreună despre această întâmplare. Salvatorii sunt plutonier adjutant Dobre Cătălin, care lucrează în Jandarmerie de 18 ani, şi sergent major Neaga Mihai, aflat în post de patru ani. Ambii sunt încadrați la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova”, au precizat reprezentanţii GJM Craiova.