Autoturism căutat de autorităţile din Italia, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Calafat

0
577
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism , aflat în atenția autorităţilor din Italia.
Ieri, în Punctul de Trecerea Frontierei Calafat, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean libanez, în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Libia. Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră doljeni, au constatat faptul că autoturismul marca “Porsche”, model “Panamera”, an de fabricație 2014, se află în atenția autorităților din Italia, figurând ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă la data de 02.12.2014. Şoferul mijlocului de transport a declarat poliţiştilor că a achiziționat autoturismul anul trecut, dintr-un parc auto din Libia, și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în litigiu. Bunul sus-menționat, estimat la o valoare de 150 .000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal , pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj .