A început concursul revistelor şcolare

0
364

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis către unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ regulamentul pentru prezentarea şi editarea revistelor şcolare. Este un concurs de anvergură, cu tradiţie, destinat elevilor, aceştia fiind cei care o concep, sub îndrumarea cadrelor didactice. Anul trecut, Premiul I la nivel naţional a fost obţinut de Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

De foarte mulţi ani, elevii din toată ţara participă la un concurs de creaţie, în care ei sunt actorii: editarea unor reviste şcolare, concepute de ei. Revistele şcolare scrise şi redactate de elevii din cursul gimnazial şi liceal vin în sprijinul formării tinerilor şi cadrelor didactice. Regulamentul de avizare a acestor publicaţii are în vedere mai multe obiective: cunoaşterea şi popularizarea revistelor concepute şi conduse de elevi; dezvoltarea experienţei în domeniul publicisticii şcolare; implicarea unui număr cât mai mare şi cât mai variat de talente; formarea şi dezvoltarea la elevi a competenţelor de comunicare în acest domeniu; cultivarea respectului pentru cuvântul scris, pentru exprimarea corectă în limba română; creşterea nivelului de cunoştinţe de tehnoredactare, documentare, investigare, multiplicare, difuzare a unei publicaţii şcolare. În vederea avizării revistelor vor fi avute în vedere mai multe criterii: aria de adresare şi conţinutul: caleidoscop; redactate în limbi străine; beletristice; ştiinţifice; specialităţi tehnice; cultură artistică; ştiinţifico – fantastice; umoristice şi de atitudine; tipul formei de prezentare (foi volante, minimum zece pagini), cu apariţii lunare, ziare (20 – 30 de pagini).

Conform precizărilor prof.  Simona Chiriţă, inspector pentru activităţi extraşcolare în cadrul ISJ Dolj, creaţiile vor fi prezentate pe hârtie sau în format electronic, vor avea maximum două cadre didactice coordonatoare şi vor fi depuse până pe 23 martie la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. În 2017, cea mai bună revistă din ţară a fost desemnată cea a colectivului de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. „Am obţinut, în anul precedent, Premiul I, cu revista „The Catcher”, scrisă în română şi engleză. A fost un succes, care merge pe tradiţie, de aceea ne înscriem şi acum în acest proiect şi sperăm să câştigăm”, a menţionat prof. Cristian Angel Stăiculescu, manager al Colegiului Naţional „Carol I”.