Povestea este cunoscută şi poate părea multora de neînţeles, mai ales că geneza ei se datorează, în exclusivitate, unor resentimente politice despre care vom discuta. Guvernul de la Varşovia, condus de premierului Beata Szydlo, a prezentat oficial sâmbătă 4 martie a.c., prin ministrul său de externe, Witold Jan Waszczykowski, un candidat – altul decât Donald Tusk – pentru preşedinţia Consiliului European, mandatul actual, întins pe durată de 2 ani şi 6 luni, urmând a fi reînnoit pe o durată identică, astăzi 9 martie a.c., la summitul şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles. Donald Tusk este susţinut de majoritatea celorlalte state membre, exceptând cele din grupul de la Vişegrad, mai puţin Ungaria. Guvernul partidului Dreptate şi Justiţie (PiS), conservator şi naţionalist, a avansat oferta sa prin nominalizarea eurodeputatului Jacek Saryusz Wolski, 68 de ani, care nu a fost niciodată ministru, dar este membru al principalului partid de opoziţie din Polonia (Platforma Civică), ca şi Donald Tusk. Partidul Popular European (PPE) a decis prin vocea liderului său de grup, Manfred Weber, ca „singurul său candidat” este Donald Tusk. Astăzi, Beata Syzdlo va trebui să voteze. O va face împotriva lui Donald Tusk „decăzut” din drepturile sale, fiindcă nimeni nu e profet la el acasă? Nu este exclus. Fiindcă aşa este comanda pe care o are de la liderul PiS, Jaroslaw Kaczinsky. De fapt, confruntarea dintre acesta şi fostul premier polonez Donald Tusk (2007-2014), ex-liderul Platformei Civice, acum în opoziţie, este veche şi are la origini acuzaţii, niciodată demonstrate convingător. Liderul PiS îl consideră pe Donald Tusk moralmente răspunzător de moartea fratelui său geamăn, Lech, ucis în prăbuşirea avionului prezidenţial în aprilie 2010, lângă Smolensk, în Rusia. Guvernul polonez a deschis atunci o anchetă pentru investigarea circumstanţelor accidentului, dar o parte din PiS apreciază că Moscova este implicată în ceea ce s-a numit un atentant vizând decapitarea puterii de la Varşovia. Lui Donald Tusk i se mai atribuie şi alte vinovăţii, printre care o aşa-numita afacere Amber Gold, un montaj financiar prin care s-au ruinat câteva mii de polonezi. Teoretic, guvernul polonez actual, nu are cum câştiga bătălia, deşi joacă tare. Potrivit unor reguli nescrise se ştie că preşedintele Consiliului European aparţine aceluiaşi club politic, care i-a dat votul, iniţial. Dar procedura e mai complicată, în sensul că şefii de stat şi de guvern pot decide, cu majoritate calificată, asupra uneia sau alteia dintre opţiuni. Varşovia poate oferi o minoritate de blocaj, din cel mult 8 ţări, reprezentând 35% din populaţia europeană, dar cum spuneam, Ungaria nu intră, de această dată, sau cel puţin aşa lasă impresia Viktor Orban, în „jocul” grupului de la Vişegrad. Sigur că un candidat refuzat de propria ţară, constituie o problemă. Dar nu e singura, la nivelul Uniunii Europene. Mai intervine însă în discuţie, pentru echilibrul politic, o necunoscută. În afara italiencei Federica Mogherini, şefa diplomaţiei UE, toate posturile de decizie, după plecarea lui Martin Schulz, din fruntea Parlamentului European, aparţin reprezentaţilor Partidului Popular European. Or, socialiştii europeni nu pot accepta o asemenea stare de lucruri, şi de aici dificultăţile care vor trebui surmontate.
