Straton – Două ocazii au avut ilfovenii până să rămână în inferioritate numerică: o bară a lui Alcenat şi un şut al lui Kone, scos de sub bară de Straton. În repriza a doua, portarul Craiovei a şomat.
Dumitraş – Fiind mai combinativ şi mai ofensiv, pe noul stil de joc al Craiovei şi-a găsit locul în banda dreaptă. A urcat de câteva ori cu centrare şi a scos şi câteva lovituri libere. În primele minute a fost eliminat uşor de Kone la un duel şi faza putea fi periculoasă.
Acka – Cuplul african de stoperi şi-a făcut datoria, cele două ocazii ale oaspeţilor au venit din şuturi de la peste 20 de metri. Acka a avut şi o apariţie periculoasă în careul advers, la un corner, reluând cu capul pe direcţia portarului. În debutul jocului l-a lansat ideal pe Măzărache cu o pasă de 70 de metri, dar atacantul a ratat.
Kay – Ca şi Acka, s-a achitat fără probleme de sarcinile defensive, a avut intervenţii decise, sigure, iar după pauză a fost chiar nevoit să treacă în jumătatea adversă, oaspeţii aglomerându-se în preajma careului propriu.
Vătăjelu – A treia oară căpitan al Craiovei, după meciul cu Vâlcea, în Liga a II-a şi partida din Cupa României, de la Bacău. A centrat de câteva ori excelent, a scos eliminarea lui Filipov, a intrat permanent în combinaţii. În prima repriză, el şi Ivan au făcut ravagii în banda dreaptă a ilfovenilor, unde au şi apărut cele două eliminări.
Bancu – Este într-o formă bună, intră mai curajos şi în centru, se pliază pe stilul combinativ, nu doar ca până acum, exclusiv lipit de tuşă. L-a lansat perfect pe Măzărache la golul al doilea şi a mai declanşat alte acţiuni periculoase.
Madson – Până ca oaspeţii să rămână în inferioritate a fost la fel de modest ca în partidele anterioare. Când spaţiile s-au mai aerisit, evident că a avut şi el timp să facă o preluare şi să dea o pasă mai lungă de 5 metri. Rămâne în continuare punctul slab din echipă.
Zlatinski – Se vede că a prins pregătirea de iarnă, are un randament superior celui din sezonul regulat. Nu-l vedem doar la închidere, preluând mingi de la fundaşi şi uitându-se să le distribuie, apare şi între linii şi chiar la finalizare. Şi în acest meci a avut probleme însă cu centrările, majoritatea trimise pe colţul scurt, în primul adversar.
Ivan – Cât timp va mai juca la Craiova, trebuie să ne bucurăm de evoluţiile sale. Este deja un jucător de clasă, de fiecare dată când este la minge crează pericol, scoate din joc adversarul, găseşte pase precise sau marchează. Este mai complet decât Florin Costea în perioada sa de graţie, cât şi mult mai tânăr. A început meciul cu o centrare perfectă pentru Măzărache, în mijlocul careului advers, care l-a surprins şi pe colegul său. A continuat cu un slalom de la centru, încheiat cu un şut pe lângă poartă din afara careului. A venit apoi primul gol, când a „liniştit” mingea din întoarcere şi a şutat imparabil de la 20 de metri. A provocat a doua eliminare, Alcenat oprindu-l doar printr-o îmbrăţişare straşnică. În partea secundă a apărut perfect în faţa porţii la assist-ul lui Măzărache şi ne-a arătat din nou şi calităţile atletice, cu un salt impresionant. S-a implicat şi la al treilea gol, cu o pasă genială, cu efect, peste apărarea adversă, fructificată de Nuno Rocha.
Nuno Rocha – Mai discret în ultimele meciuri, dar a avut câteva reuşite. Cu Voluntariul a tras în bară, în finalul primei părţi şi a marcat cu stângul în partea secundă, şutând fără preluare. Coboară destul de des în linia mediană, dar nu mai reuşeşte să-şi scoată din joc adversarul direct, cum o făcea acum un an.
Măzărache – Agresivitatea sa, presingul la stoperii adverşi şi sprinturile permanente oferă soluţii colegilor din spate. Din păcate, a ratat 3 ocazii uriaşe: reluarea la centrarea lui Ivan, în primul minut, când a lovit mingea cu umărul, şutul în portar la lansarea lui Acka şi reluarea din 6 metri, cu poarta goală la dispoziţie, când mingea centrată din dreapta a fost ratată şi de Nuno Rocha. „Măză” a punctat cu un assist, la golul al doilea al lui Ivan.
Herghelegiu – Nimic important de semnalat în prestaţia sa de la intrarea pe teren.
R. Petre – Scorul şi raportul numeric din teren i-au prilejuit debutul mijlocaşului de 18 ani. A fost destul de activ în dreapta, a încercat să impresioneze, nu a reuşit prea multe.
Ciocoteală – A bifat zece minute în prima echipă, a avut câteva preluări ratate, provocate probabil de tracul debutului, dar a arătat şi curaj, s-a implicat în joc.