Persoanele care refuză cardul de sănătate vor prezenta la medic adeverinţa de asigurat

0
337

Persoanele care refuză cardul naţional de sănătate, din motive religioase sau de conştiinţă, vor prezenta, din 1 mai, o adeverinţă de asigurat, cu valabilitate de trei luni, atunci când beneficiază de asistenţă medicală, medicamente sau dispozitive medicale, potrivit proiectului Contractului cadru.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Proiectul aduce mai multe noutăţi în acordarea asistenţei medicale, printre care şi cele privind documentul care va fi prezentat obligatoriu de către asigurat atunci când beneficiază de servicii, medicamente şi dispozitive medicale din pachetul de bază.

Astfel, obligaţia de a solicita cardul naţional de asigurări sociale de sănătate începând cu data implementării acestui document, respectiv 1 mai, a fost completată în sensul că se va solicita adeverinţa de asigurat cu valabilitate de trei luni de la data emiterii pentru cei care refuză cardul naţional, din motive religioase sau de conştiinţă. De asemenea, poate fi folosită, în vederea acordării serviciilor medicale, şi adeverinţa înlocuitoare, de către cei cărora li se va emite card naţional duplicat, precum şi adeverinţa sau carnetul de asigurat, de către persoanele cărora nu le-a fost emis cardul.

Serviciile, medicamentele şi dispozitivele medicale din pachetul de bază acordate sau eliberate în alte condiţii decât cele din noul Contract-cadru nu vor fi decontate furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate.

Adeverinţa de asigurat a fost propusă de CNAS după ce mai multe organizaţii religioase au cerut autorităţilor să găsească alternativă la cardul naţional de sănătate, întrucât nu pot accepta „un document al diavolului care le poate pune în pericol existenţa”. Reprezentanţii acestora susţin că cip-ul cardurilor ar conţine numărul 666 şi că termenul „card”, citit invers, devine „drac”. Cardul naţional de sănătate va deveni obligatoriu pentru asiguraţi din 1 mai, anunţa recent Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).