Nu prea „dă bine” în faţa a diverşi „fanatici ai democraţiei”, care nu ţin seama de contextul din America de Sud, să-l vorbeşti cumsecade, adică raţional, pe liderul venezuelean Hugo Chavez, stins din viaţă în urma unui cancer nemilos, pentru a intra în legendă. Puţini lideri politici ai lumii au fost mai demonizaţi de Vest ca Hugo Chavez. Şi ce-am văzut la funeraliile acestuia ne-a amintit, prin proporţii, de ale arhitectului celei de-a doua Iugoslavii, Iosif Broz Tito, de acum 33 de ani. Anunţul morţii şefului stângii latino-americane a provocat o veritabilă undă de şoc în Venezuela şi a deschis o perioadă de incertitudini. Încă de joi seara, sosiseră la Caracas preşedintele cubanez, Raul Castro, preşedintele brazilian, Dilma Rousseff, predecesorul acesteia, Luis Inacio Lula de Silva, preşedintele ecuadorian, Rafael Correa, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost Hugo Chavez, intitulat fiu spiritual al părintelui revoluţiei cubaneze, Fidel Castro. La Caracas a sosit ieri şi preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care îl considera pe Chavez principalul aliat al Teheranului în America Latină. Pentru marele public, mitul Hugo Chavez s-a născut la 4 februarie 1992, ziua loviturii de stat contra lui Carlos Andres Perez. În costum militar, comandantul Chavez şi-a asumat responsabilităţile în direct şi a angajat companionii să depună armele, explicând că obiectivul n-a fost atins pentru moment. Preşedintele Rafael Caldera, în fruntea statului din 1969 până în 1974 şi apoi din 1994 până în 1999, a recunoscut „excelenta impresie dată” de Hugo Chavez. Dictatura acestuia din urmă pare o exagerare dacă îl asculţi pe liderul opoziţiei, Enrique Capriles Radonschi (40 de ani), fost deputat, la 26 de ani, primar, apoi guvernator al provinciei Miranda, care a pierdut alegerile din octombrie 2012 în faţa lui Chavez. Va candida din nou, susţinut de aceeaşi coaliţie de partide. Cu 40 de procente (!) a fost redusă sărăcia în Venezuela după mai bine de un deceniu de Chavez, ca să avem explicaţia celui de-al treilea mandat. Obţinut en fanfare. Veniturile importante rezultate din valorificarea petrolului, Venezuela fiind al cincilea furnizor al lumii, au mers către sănătate, educaţie, alimentaţie ieftine. Şi acum să vedem ce spunea marea jurnalistă canadiană Naomi Klein în „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor” (Ed. Vellent, 2008): „Cei mai îndârjiţi oponenţi ai economismului neoliberal câştigau alegeri la foc automat. Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, candidând pe o platformă de socialism pentru secolul al XXI-lea, a fost reales în 2006 cu o majoritate de 63% din voturile exprimate. În ciuda încercărilor administraţiei americane de a prezenta Venezuela într-o lumină nefavorabilă, afirmând că este o pseudo-democraţie, venezuelenii erau mulţumiţi cu stadiul în care se află democraţia lor”. Se poate spune că, în America Latină, Venezuela s-a opus vehement neoliberalismului plămădit în primul laborator al Şcolii de la Chicago, fiind urmată apoi şi de alte ţări vecine. În felul acesta, Hugo Chavez a reuşit să păstreze filonul socialist într-o mare neoliberală. Comparat cu Simon Bolivar, erou al antiimperialismului, părinte al democraţiei, Hugo Chavez a beneficiat de un adevărat cult. Se spune chiar că Simon Bolivar trece în urma lui Chavez. Desigur, poate sunt şi exagerări, deşi, dacă poporul venezuelean îl regretă pentru „noul socialism”, bazat pe „dragoste, libertate şi egalitate”, este o problemă a lui. Dacă a fost un dictator sau un democrat, nu poate demonstra cu exactitate nimeni. Şi site-ul Huffington Post oferă cinci argumente de o parte şi altele cinci de cealaltă parte. Cine îşi imaginează o neţărmurită dragoste pro-americană, în Venezuela, are probleme de înţelegere a unor realităţi sud-americane. Date-cheie: s-a născut la Sabaneta, statul Barinas, la 28 iulie 1954; participă, la 4 februarie 1992 la revolta contra preşedintelui Carlos Andres Perez; este ales, la 6 decembrie 1998, preşedinte, reales în 2006 şi 2012; la 19 decembrie 1999, venezuelenii au acceptat Constituţia Celei de a V-a Republici, propusă de Adunarea constituantă pro-Chavez; la 13 aprilie 2002 a revenit triumfal la Caracas, după o lovitură de stat împotriva sa; la 15 februarie 2009 a fost votată o reformă a Constituţiei care îi permitea lui Chavez să guverneze până în 2021. S-a stins din viaţă pe 5 martie 2013.
Percepţia unei lumi multipolare l-a făcut pe Hugo Chavez să dezvolte parteneriate cu Cuba, China şi Rusia, dar şi să susţină lideri criticaţi de democraţiile occidentale, precum Muammar Gaddafi şi Bashar al-Assad. A avut relaţii foarte bune cu armata venezueleană, considerând că aceasta joacă un rol important în funcţionarea democratică a ţării. Convertit în martir de unii, detestat de alţii, Hugo Chavez lasă o urmă puternică în peisajul politic venezuelean, american şi mondial.
Inca o dovada ca , atunci cind, matale vrei , poti orice!!
Uite de exemplu, as vrea sa ma corectezi sas sa ma contrazici, daca eu gresesc, cand spun ca LOV , are aceste sanse, de a reusi ,in actualul mandat de Primar, poate,chiar o viitoare rampa de lansare, pentru o functie si mai inalta??!!Doar , matale ,ai avut-o angajata si o cunosti si mai bine, decat mine, cu siguranta!!Insa, am rugamintea sa o faci, cu extrem de multa sinceritate, chiar daca nu iti este, total , la inima!!Ori ,gresesc eu si ….vreau sa intru ,poate, {desi sanatatea, nu ma mai ajuta},pe sub pielea dumneaei??!Desi , cu M S si cu G N , in echipa , ar avea, numai si numai de castigat!! Asta in cazul in care, la fel de meritat, ar fi ca , “LA FAMIGLIA”, sa-mi ofere postul lui AM , pana la reintoarcerea sa, in aceasta functie suspendata !!Tot in situtia in care as putea sa ma repun pe picioare, dup accidentul medical suferit!!
Comments are closed.