Demis vineri prin Hotărâre de Guvern, Eugen Georgescu a semnat şi luni acte administrative!

2
603

Lui Eugen Georgescu îi este greu să accepte că de vineri, 4 martie a.c., nu mai este reprezentantul guvernului în teritoriu. De aceea, luni, şi-a făcut apariţia în Instituţia Prefectului Judeţului Dolj, mimând o atitudine de om resemnat pentru care „începe un nou început”, aşa cum declara în ziua în care a aflat că a fost schimbat. Vizita lui Eugen Georgescu la Prefectură, de luni, 7 martie a.c., nu a fost una întâmplătoare şi a fost explicată, ieri, de viceprimarul comunei Leu, Iulian Cristescu.

Consiliul Local Leu s-a întrunit luni în şedinţă ordinară pentru a vota mai multe proiecte de hotărâre, printre care cel referitor la bugetul comunei Leu pe anul 2011 şi unul cu privire la organigramă şi statul de funcţii. Înainte de şedinţa CL Leu, primarul Antonie Drăghici le-a prezentat consilierilor locali un referat din partea Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj în care mai multe hotărâri primiseră viză de nelegalitate, printre care şi cea cu nr. 10/2011 – privind modificarea organigramei şi statului de plată, motiv pentru care acest proiect de hotărâre trebuia supus votului, cu modificările de rigoare. La o examinare atentă a referatului întocmit de Instituţia Prefectului Judeţului Dolj viceprimarul comunei Leu, Iulian Cristescu, a observat cu uimire că actul administrativ era semnat de Eugen Georgescu la data de 7 martie a.c.. Ori Eugen Georgescu a fost demis vineri 4 martie a. c prin Hotărâre de Guvern., în aceeaşi zi hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial al României. Odată cu apariţia Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial al României Eugen Georgescu nu mai avea dreptul de a semna acte administrative în calitate de prefect.

Două acte cu acelaşi număr de înregistrare

Că lucrurile au fost făcute în grabă o demonstrează şi faptul că primarul Antonie Drăghici nu a avut timpul necesar, luni, pentru a înregistra referatul semnat de Eugen Georgescu în mod fraudulos, ceea ce dovedeşte că îl primise cu puţin timp înainte de şedinţa Consiliului Local Leu. I-a dat ieri un număr de înregistrare referatului, numai că sub acelaşi număr din Registrul Primăriei Leu figurează şi un alt act. Motivul pentru care Eugen Georgescu a riscat să semneze în mod fraudulos un act administrativ poate fi explicat doar din perspectiva unei prietenii cu primarul Antonie Drăghici. Pentru că Hotărârea nr. 10/2001 privind modificarea organigramei şi statului de plată îl privea în mod direct pe Antonie Drăghici.

Un caz care poate avea consecinţe penale

Dacă Hotărârea nr. 10/2001 ar fi primit viza de legalitate în forma iniţială votată de consilierii locali la data de 31 ianuarie a. c, unul dintre posturile restructurate ar fi fost al soţie lui Antonie Drăghici. „I-am atras atenţia şi primarului dar şi celor care au înregistrat referatul semnat de fostul prefect Eugen Georgescu că nu este în regulă. Nu am mai văzut până acum număr de înregistrare cu bis, pentru că asta au făcut ei înregistrând acest referat. Este evident faptul că au dorit să salveze postul soţiei primarului Antonie Drăghici. Din păcate pentru ei acest lucru nu s-a întâmplat pentru că majoritatea consilierilor locali au votat organigrama şi statul de funcţii şi unele posturi au fost restructurate”, a declarat viceprimarul comunei Leu Iulian Cristescu. Eugen Georgescu nu ar fi putut să semneze luni, 7 martie a.c., un referat în calitate de prefect dacă nu ar fi fost ajutat de persoane din Prefectură, eventual de cele de la Compartimentul Verificarea Legalităţii Actelor. Este de datoria noului prefect Nicolae Giugea să facă lumină în acest caz care poate avea consecinţe penale.

2 COMENTARII

  1. bine le faci caci sunt multe nereguli la primaria Leu le este frica sa nu iese adevarul la iveala. Are dreptate Cristescu toate neamurile lui Antonie ocupa posturi in primarie [directorul de camin sta si-l plateste ca de e nasul primarului cu toate ca noi nu avem nici un camin functionabil]veniti mai des prin comuna ca va veti convinge de multe nereguli care le face acest primar si cat respecta JURAMANTUL depus il doare undeva de cetatenii care l-am ales.O zi buna.

Comments are closed.