SUA: Joe Biden se apără după un raport blestemat care indică „probleme de memorie”

1
266

Într-un raport devastator, întins pe 388 de pagini, publicat ieri, procurorul special Robert Hur, numit în ianuarie 2023 de ministrul Justiţiei Merrick Garland responsabil cu investigarea reţinerii de documente confidenţiale de către Joe Biden a decis să nu recomande urmărirea penală, dar îl descrie pe preşedintele american drept un bărbat în vârstă cu memorie proastă. Robert Hur a descoperit, la reşedinţa preşedintelui în Wilmington Delaware, în decembrie 2022 şi ianuarie 2023 deocumente clasificate, din perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte, în special privind angajamentul militar în Afghanistan. În cursul unui discurs la Casa Albă, Joe Biden a spus „că nu are probleme cu memoria, denunţând aspru faptul că raportul susţine că a uitat data morţii fiului său. Consilierul juridic de la Casa Albă Richard Sauber, precum şi avocatul personal al lui Joe Biden, Bob Bauer au salutat decizia procurorului special de a nu iniţia procedura, dar au regretat comentariile nepotrivite din partea sa, considerând că astfel de comentarii nu-şi au locul într-un raport al Departamentului de justiţie.

1 COMENTARIU

Comments are closed.