Secvenţă din interviul lui Putin acordat jurnalistului Tucker Carlson

0
209

Într-un lung interviu, de peste două ore, intens mediatizat pe toată planeta, aştezaţi faţă în faţă, Vladimir Putin intervievat şi jurnalistul american Tucker Carlson intervievator au dialogat pe o paletă largă de probleme. Între altele, Vladimir Putin a spus că o înfrângere pentru Rusia în Ucraina este imposibilă. „Până acum au existat zgomote şi strigăte despre nevoia de a provoca o înfrângere strategică a Rusie pe câmpul de luptă, dar acum pare să se înţeleagă că este greu de realizat, dacă nu imposibil. În opinia mea este imposibil şi nu se va întâmpla niciodată. Mi se pare că acum şi cei de la putere în Occident sunt conştienţi de acest lucru. Dacă această realitate a fost bine înţeleasă ei trebuie să se gândească la ceea ce urmează. Suntem pregătiţi pentru acest dialog”. Vladimir Putin a vorbit în rusă fiind dublat în engleză. În cursul interviului a afirmat că este posibil să găsească un acord pentru eliberarea jurnalistului american Evan Gershkovich, reţinut în Rusia de aproape un an. „Cred că se poate ajunge la un acord. Nu există niciun tabu în rezolvarea acestei probleme. Suntem gata să o rezolvăm, dar unii termeni sunt discutaţi prin canale speciale de servicii”. Vladimir Putin a exclus o invazie a Poloniei sau Letoniei. Scenariu posibil? Numai dacă Polonia atacă Rusia. „Nu avem interese în Polonia, Letonia sau oriunde altundeva. De ce am face asta? Pur şi simplu nu avem interese şi nu se pune problema asta”. Şi intervievatul şi interviavatorul şi-au permis la un moment dat zâmbete… complice. Afacerea exploziei gazoductelor Nord Stream I şi II care a provocat scurgeri uriaşe de gaze la 26 septembrie 2022 în apele internaţionale ale Mării Baltice a fost la originea multor teorii nebuloase din partea Rusiei care atribuie responsabilitatea Ucrainei. Una din întrebările fostei vedete a Fox News, Tucker Carlson a vizat această afacere. „Cine a aruncat în aer Nord Stream” a sunat întrebarea. „Tu” a răspuns Vladimir Putin zâmbind. La rândul său Tucker Carlson a replicat, schiţând un zâmbet: „am fost prea ocupat în ziua aceea”. „Tu personal ai un alibi, dar CIA nu”, a venit răspunsul preşedintelui rus.