Mâine, consilierii judeţeni vor vota bugetul judeţului Dolj

0
425

Consilierii judeţeni vor fi convocaţi mâine, într-o şedinţă extraordinară, în care se va supune la vot bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022. Este un buget echilibrat, axat mai mult pe investiţii care vizează în primul rând dezvoltarea economică a judeţului Dolj. Cele mai multe proiecte de investiţii vor fi făcute din fonduri nerambursabile, europene sau guvernamentale. Se vor aloca bani pentru infrastructură, sănătate, cultură şi sport.

“Am încercat să acoperim toate cheltuielile, tot ceea ce înseamnă investiţii în derulare şi să prevedem bani şi pentru noi proiecte. Am intitulat acest an…”Anul marilor proiecte” pentru că vom finaliza o serie de proiecte importante şi vom demara altele cu un impact major, cu sume de finanţare destul de mari. Majoritatea sunt din fonduri europene, dar vor fi şi bani de la bugetul nostru. Vrem să fie anul în care vom depune cele mai multe proiecte pe finanţare europeană. Sperăm că vor fi şi deschise toate axele de finanţare. Am prevăzut de asemenea şi anul acesta sume pentru studiile de fezabilitate sau pentru proiectele tehnice. Vom avea un buget total de 840 milioane de lei, un buget care are o componentă puternică în ceea ce înseamnă secţiunea de dezvoltare. 64% din bani se vor duce către dezvoltare, adică, peste 537 de mii de lei. Este un buget care să ne permită să finalizăm investiţiile majore pe care le-am început : drumurile judeţene Craiova-Cetate; Giurgiţa-Pleniţa; Clinica de Oncologie, Centrul Brâncuşi, Muzeul Exilului şi să fie şi anul final al Proiectului Integrat al Deşeurilor”, a explicat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Tot din bugetul pe 2022 se vor finanţa proiectele ce vizează dezvoltarea economică a judeţului, considerată primordială şi este menţionat în mod expres dezvoltarea Aeroportului Internaţional Craiova. De asemenea, anul acesta se vizează să se finalizeze tot ceea ce înseamnă partea de licitaţie pentru noul Complex Sportiv “Stadionul Tineretului” şi să se demareze investiţia care s-a semnat cu Universitatea din Craiova cea a Parcului Tehnologic.

67% din fondurile pentru investiţii sunt guvernamentale, 39 de proiecte fiind cu finanţare nerambursabilă, pentru 26 sunt deja semnate contractele de finanţare, iar pentru celelalte urmează să fie semnate. “Ne dorim ca proiectele să fie realizate din fonduri nerambursabile, fie din fonduri europene, fie din fonduri guvernamentale. Am avut patru proiecte pe PNDL 2 şi acum am depus două proiecte pe Anghel Saligny. 76% din buget merge către infrastructură, adică, 435 de milioane de lei pentru drumuri şi investiţii la Aeroport. Pentru infrastructura rutieră, 398 milioane lei, 75% din acesatp sumă fiind fonduri nerambursabile. Vorbim de 300 de km de drumuri. Cam atât vizăm anul acesta pentru reabilitare şi modernizare”, a mai spus şeful administraţiei judeţene.

Bugetul mai prevede şi sume consistente de bani pentru sănătate, pentru finalizarea unor proiecte de investiţii aflate în derulare.