Comisia ia măsuri juridice împotriva României și altor 14 state membre pentru a intensifica prevenirea și gestionarea speciilor alogene invazive

0
287

Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia nu au reușit să stabilească, să pună în aplicare și să comunice Comisiei, până în iulie 2019, planurile lor de acțiune în temeiul Regulamentului 1143/2014 pentru a aborda cele mai invazive specii alogene invazive de interes pentru Uniune. Aceste specii cauzează daune atât de importante pentru mediu și pentru sănătate, încât justifică adoptarea de măsuri aplicabile în întreaga Uniune.

Procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate împotriva Bulgariei, Greciei și României se referă, de asemenea, la neinstituirea unui sistem de supraveghere a speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune; termenul pentru această etapă a expirat în ianuarie 2018. În plus, Comisia solicită Greciei și României să instituie structuri pe deplin funcționale care să efectueze controalele oficiale necesare pentru a preveni introducerea intenționată în Uniune a speciilor alogene invazive.

Prevenirea daunelor aduse biodiversității europene

Speciile alogene invazive reprezintă una dintre cele 5 cauze majore ale pierderii biodiversității în Europa și în întreaga lume. Este vorba de plante și animale care sunt introduse accidental sau deliberat ca urmare a intervenției umane într-un mediu natural în care nu se găsesc în mod normal. Acestea reprezintă o amenințare majoră pentru plantele și animalele indigene din Europa, provocând daune estimate la 12 miliarde EUR pe an economiei europene.

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1143/2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive, statele membre trebuie să identifice și să gestioneze căile prin care sunt introduse și răspândite speciile alogene invazive. O mare parte a speciilor alogene invazive sunt introduse neintenționat în Uniune. Prin urmare, este esențial să se acorde prioritate și să se gestioneze mai eficient căile de introducere neintenționată, pe baza estimărilor privind volumul speciilor și impactul potențial al acestor specii. Printre exemplele de astfel de căi se numără organismele vii care sunt transportate neintenționat în apele de balast și în sedimentele de la nave, prin pescuitul cu undița sau prin alte echipamente de pescuit atunci când pescarii călătoresc în străinătate sau prin containere utilizate în comerțul internațional și organismele dăunătoare prezente în plantele sau în lemnul comercializat care nu sunt detectate etc. În pofida progreselor înregistrate în ceea ce privește acordarea de prioritate căilor de introducere, punerea în aplicare înregistrează încă întârzieri în majoritatea statelor membre. Până în prezent, doar 12 state membre au elaborat, adoptat și comunicat Comisiei planurile lor de acțiune pentru abordarea celor mai importante căi de intrare a speciilor alogene invazive.

Sursa : https://romania.representation.ec.europa.eu/news/protejarea-biodiversitatii-ue-ia-masuri-pentru-preveni-introducerea-de-specii-alogene-invazive-care-2022-02-09_ro