Ca măsură de retorsiune, Germania, Suedia şi Polonia au aplicat aceeaşi sancţiune, precum cea a Moscovei, luată împotriva lor, şi luni au expulzat trei diplomaţi ruşi trimişi la Berlin, Stockholm şi Varşovia, consideraţi persona non-grata. Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, a vorbit într-o intervenţie a ei la televiziunea moscovită de „ingerinţe în problemele interne”, pentru faptul că ambasada Poloniei a organizat o conferinţă virtuală în prezenţa unui membru al fundaţiei anti-corupţie a lui Alexei Navalny, Vladimir Ashurkov, aceeaşi persoană care apare, într-o înregistrare video, discutând cu un suspectat membru al serviciilor secrete britanice, vizată fiind discreditarea sistemului bancar rus. La 22 februarie a.c. la Bruxelles în cadrul unui consiliu al miniştrilor de Externe se va discuta oportunitatea unor noi sancţiuni contra Rusiei.