Strada „Sărari” este închisă astăzi

0
102

Craiovenii nu vor circula, astăzi, între orele 8.00 şi 14.00, cu maşinile pe strada „Sărari”, în zona Pan Group. Autorităţile publice locale au precizat că restricţionarea circulaţiei rutiere se face în urma unei cereri a societăţii care a solicitat acest lucru pentru încărcarea utilajelor cu ajutorul unei automacarale. Reprezentanţii municipalităţii au precizat că acordul a fost aprobat cu câteva condiţii.
Solicitantul trebuie să respecte schema de semnalizare aşa cum a fost avizată de Poliţia Rutieră, precum şi “Normele metodologice privind condiţiile de închidere a circulaţiei şi de instituire a restricţiilor de circulaţie în vederea executării de lucrări în zona drumului public şi/sau pentru protejarea drumului”. De asemenea, solicitantul va delimita strict zona de intervenţie şi va asigura variante de acces auto alternative pentru locatari, pentru autobuzele în al căror itinerar se află strada „Sărari” sau pentru eventuale situaţii de urgenţă. „Solicitantul răspunde civil, administrativ, contravenţional sau penal (după caz) pentru eventualele evenimente rutiere sau pagube materiale datorate desfăşurării lucrărilor, semnalizării şi delimitării necorespunzătoare a acestora, sau nemenţinerii şi neasigurării semnalizării rutiere pe întreaga perioadă dedesfăşurare a lucrărilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova.