Preşedintele CJ Cluj a demisionat din toate funcţiile din PNL

1
282
Horea Uioreanu

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Cluj, cât şi din funcţia de membru al acestui birou, printr-o scrisoare transmisă liderului PNL Crin Antonescu şi secretarului general Eduard Hellvig, dar şi preşedintelui PNL Cluj, Marius Nicoară. În scrisoarea adresată conducerii PNL, Uioreanu expune zece motive care l-au determinat să demisioneze. „Am luat această decizie din cauza faptului că în ultima perioadă în cadrul organizaţiei noastre au avut loc o serie de evenimente care au un efect negativ asupra performanţelor politice şi chiar a activităţii cotidiene a PNL Cluj”, scrie Uioreanu. El reclamă neefectuarea unei analize temeinice a rezultatelor alegerilor locale din iunie 2012, nerespectarea deciziilor Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Cluj, neconvocarea Biroului Permanent Teritorial al PNL Cluj în şedinţe săptămânale, aşa cum prevede Statutul, manifestarea unui dezinteres total faţă de problemele şi activitatea cotidiană a oranizaţiei judeţene şi neinvitarea sa, în mod constant, în calitate de vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL (BPT) Cluj, la şedinţele acestui organism.

1 COMENTARIU

Comments are closed.