Căpăţână: “Ne adaptăm la stilul lui Neagoe”

0
648

Lotul Universităţii Craiova se află într-un stagiu de pregătire în Antalya, în localitatea Belek, până pe 15 ianuarie, pe lângă antrenamente, juveţii având programate şi trei meciuri amicale. Mijlocaşul de 27 de ani, Mihai Căpăţână, este de doi ani şi trei luni la Universitatea Craiova, unde a avut deja şase antrenori principali, până la instalarea lui „Geană”: Cristiano Bergodi, Corneliu Papură, Marinos Ouzounidis, Laurenţiu Reghecampf, Laszlo Balint şi Mirel Rădoi. Căpăţână a declarat pentru pagina de facebook a clubului:

„Este o perioadă de încărcare, pentru că ne aşteaptă un campionat lung şi trebuie să ai o bază foarte bună, apoi ritmul de joc din meciurile oficiale. Această perioadă este cea mai importantă, deşi nu este uşoară, dar ne-am obişnuit, pentru că ne-am ales să facem fotbal. Nu am avut ocazia să lucrez cu domnul Neagoe până acum, metodele pe care ni le-a arătat sunt unele foarte bune, am avut antrenamente intense, solicitante. Trebuie să ne adaptăm la noul stil de joc şi amicalele sunt şi ele importante, trebuie să dăm totul şi să obţinem rezultate bune. Obiectivul meu este să rămân sănătos şi să pot da sută la sută la fiecare antrenament, pentru a-mi menţine nivelul sau să fiu chiar mai sus. Sper ca în prima etapă să ne aştepte o vreme bună la Botoşani. Este o calitate a mea să mă adaptez pe mai multe posturi. Visul meu de când am ajuns în Liga I a fost să joc la Universitatea Craiova. Am două trofee la Craiova, mai am două cu Voluntari, însă visul cel mare este să câştig campionatul cu Ştiinţa. Gândul nostru zboară spre titlul, dar trebuie să luăm fiecare meci în parte” a declarat Mihai Căpăţână.