Executivul are pe ordinea de zi a primei şedinţe din acest an un memorandum care prevede publicarea unui volum, cu fonduri publice, privind implementarea măsurilor Programului de guvernare în anul 2018. Raportul Exectivului va fi realizat sub coordonarea lui Darius Vâlcov.„Programul de guvernare 2018-2020, document programatic, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 29 ianuarie 2018, include măsurile pe care Guvernul şi le-a asumat pentru atingerea obiectivului de realizare a unei <creşteri economice inteligente, sustenabile şi incluzive, de natură a furniza premisele consolidării unui stat puternic, proactiv şi a unei societăţi echilibrate, cu o clasă de mijloc extinsă>”, prevede memorandumul trimis de secretarul general al Guvernului Toni Greblă şi Ion Ghizdeanu, preşedinte al Comisiei Naţională de Strategie şi Prognoză.