„Călătorind cu Strauss” în concertul de Anul Nou al Filarmonicii „Oltenia”

0
354

În tradiționalul concert de Anul Nou, cu care de fiecare dată deschide programul lunii ianuarie, Filarmonica „Oltenia” propune spre audiție valsuri, polci și arii celebre ale faimoasei familii austriece de muzicieni Strauss.

Intitulat chiar „Călătorind cu Strauss”, evenimentul va avea două reprezentații – vineri, 11 ianuarie, și sâmbătă, 12 ianuarie 2019, cu începere de la ora 19.00. Ambele vor fi susținute de Orchestra Simfonică a Filarmonicii craiovene, condusă de dirijorul Marius Hristescu, invitată fiind soprana Ianna Novac.

Fostă componentă a trupei A.S.I.A. – despre care declară că „a fost un bilet de lansare în lumea showbizului românesc” –, Ianna Novac s-a lansat în muzică în anul 2003, fiind și o prezență constantă a prezentărilor de modă și a concursurilor de frumusețe. În 2010 a lansat proiectul solo în genul pop-opera, iar ca solist vocal a câștigat peste 20 de premii naționale și internaționale la concursuri, festivaluri și gale. Ianna Novac este licențiată a Universității de Muzica din București, secția Canto Clasic.

Cele două concerte de Anul Nou vor avea loc cu casa închisă, toate biletele fiind epuizate la vânzare, potrivit reprezentanților Filarmonicii craiovene.