Amenzi pentru cei care au sau transportă valori

0
343

Polițiștii de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au verificat peste 300 sute de unități care depozitează, manipulează sau mtransportă valori monetare, constatând şi nereguli, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de peste 18.000 de lei.

În perioada 3 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine publică Dolj au desfăşurat o acţiune pentru verificarea modului în care sunt asigurate paza şi protecţia unităţilor care depozitează, manipulează sau transportă valori monetare, fiind incluse şi casele de schimb valutar sau societăţile comerciale de amanet. Oamenii legii au controlat 327 de obiective, reprezentând hyper/supermarketuri, casierii colectoare, centre de procesare, staţii de distribuţie carburanţi, şi alte locuri ede depozitare a valorilor. În timpul desfăşurării acţiunii, au fost verificate 12 autovehicule de transport valori, 324 de sisteme de alarmă la efracţie, 324 de echipaje de intervenţie la evenimente şi 92 de agenţi de pază. Ca urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, cuantumul fiind de 18.300 de lei. Cea mai mare amendă, 2.000 de lei, a fost acordată unui agent economic, care nu a respectat Planul de pază transport valori, avizat de IPJ Dolj, în sensul în care nu era asigurată paza valorilor transportate cu personal de pază înarmat.