Razie rutieră pe drumurile din judeţ

0
346

Poliţiştii doljeni de la Rutieră au desfăşurat, în perioada 5 – 7 ianuarie, atât în municipiul Craiova cât şi în judeţul Dolj, o serie de acţiuni vizând prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, consumului de alcool la volan şi defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor. Oamenii legii au verificat peste 150 de autovehicule, iar pentru abaterilor constatate au aplicat 187 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 78.000 lei. În plus, 16 permise de conducere au fost reţinute.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, poliţiştii doljeni au vizat, în cadrul activităţilor desfăşurate în acest sfârşit de săptămână, prevenirea evenimentelor rutiere, astfel urmărindu-se creşterea gradului de siguranţă rutieră a participanţilor la trafic. Peste 100 de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj şi Biroului Rutier Craiova au participat la acţiunile organizate pe principalele drumuri naţionale şi europene din judeţul Dolj, dar şi pe principalele artere rutiere din municipiul Craiova. Astfel, în cadrul acţiunii au fost verificate peste 150 de autoturisme şi au fost legitimate mai mult de 200 de persoane. „Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii rutieri au aplicat 187 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 78.000 lei, dintre care 48 pentru viteză neregulamentară, 14 pentru defecţiuni tehnice, 9 pentru consumul de alcool şi 116 pentru alte abateri. Cu aceeaşi ocazie, 16 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi 7 certificate de înmatriculare au fost retrase. De asemenea, poliţiştii au constatat şi 4 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fapte pentru care s-au întocmit dosare de cercetare penală”, după cum a precizat inspector principal Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.