Poftiţi şi în 2016 în lumea magică a teatrului!

0
454

Fabrica de Poveşti electroCOLIBRI turează motoarele pentru o nouă călătorie prin lumea magică a teatrului! Astăzi, 9 ianuarie, ora 18.00, are loc spectacolul „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu, realizat pe un scenariu şi în regia lui Valentin Dobrescu, cu scenografia semnată Mihai Pastramagiu, pe muzica lui Alin Macovei-Moraru. Viaţă personajelor dau actorii Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Cosmin Dolea, Mugur Prisăcaru şi Daniel Mirea. Duminică, 10 ianuarie, la ora 11.00, întâlnim „Şoricelul şi balerina de porţelan” într-un spectacol despre frumoasa prietenie dintre cei doi, regia şi scenariul de Adriana Stamate după „O rază de soare” de Al. T. Popescu, cu scenografia maestrului Eustaţiu Gregorian, pe muzica lui Alexandru Iosub. În distribuţie îi regăsim pe actorii Ionica Dobrescu, Alis Ianoş, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Daniel Mirea, Iulia Cârstea şi Rodica Prisăcaru. Biletele costă 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului, şi pot fi procurate azi, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminică, în intervalul 10.00-13.00.